Fostul buncăr al lui Adolf Hitler „Werwolf” de lângă Vinnyţia, din care au rămas doar câteva pietre, este un exemplu de distrugere a răului, a declarat Președintele Volodymyr Zelenski în mesajul său video cu ocazia Zilei Comemorării și Reconcilierii, care este sărbătorită la 8 mai. Adresarea video a fost înregistrată la Borodianka, regiunea Kiev, transmite Ukrinform.
După cum a remarcat Zelenski, în această zi ne înclinăm în fața tuturor celor care și-au apărat pământul natal și lumea de nazism și onorăm fapta eroică a poporului ucrainean și contribuția lui la victoria coaliției antihitleriste.
„Ei au murit pentru ca fiecare dintre noi să știe ce înseamnă aceste noţiuni din cărți, și nu din propria experiență. Dar s-a întâmplat altfel. Aceasta este o nedreptate pentru ei toți. Dar adevărul va învinge. Și noi le vom depăși pe toate! Dovada în acest sens este „Werwolf” – fostul buncăr al lui Hitler de lângă Vinnyţia. Și tot ce a mai rămas din el – câteva pietre. Ruină. Ruinele celui care se considera măreţ și invincibil. Acesta este un indicator pentru noi toți și pentru generațiile viitoare, pentru ce au luptat strămoșii noștri, demonstrând: niciun rău nu poate scăpa de răspundere. Nu se poate ascunde într-un buncăr. Din el nu va rămâne nici o piatră”, a subliniat Preşedintele.
Potrivit lui Volodymyr Zelenski, descendenții victoriei asupra nazismului vor învinge și noul rău.
„Vom învinge totul. Și știm asta cu siguranță, pentru că militarii noștri și întregul nostru popor sunt urmașii celor care au învins nazismul. Prin urmare, ei vor câștiga din nou. Și va fi din nou pace”, a accentuat şeful statului ucrainean.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com