Virtuosul violonist, conducătorul de orchestră și pedagogul Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei, a devenit laureat al Premiului literar și de artă regional „Isidor Vorobchievici” în anul curent. Recent, la Administrația Militară Regională Cernăuți i s-a înmânat diploma de laureat și premiul bănesc.
– Mult stimate Nicolae Hacman, primiți și sincerele noastre felicitări cu prilejul acestei înalte aprecieri a activității artistice și pedagogice pe care o desfășurați în cadrul Filarmonicii Regionale „Dmytro Gnatiuk” și Școlii de muzică pentru copii nr.4 din Cernăuți. Cred că titlul de laureat înseamnă pentru Dumneavoastră mai mult decât notița respectivă în cartea de muncă și pe afișele de concert.
– Așa este. Doar s-a luat în considerare nu un rezultat momentan, ci activitatea mea multilaterală, desfășurată pe parcursul a mai multor ani.
– Premiul poartă numele lui Isidor Vorobchievici – personalitate marcantă a Bucovinei din secolul al XIX-lea. Dumneavoastră, ca muzician, ce puteți spune despre el?
– Numai un rând din biografia lui cât prețuiește – a fost profesorul genialului Ciprian Porumbescu. Isidor Vorobchievici a lăsat o vastă moștenire muzicală. Iar cântecul său „Să-mi cânți cobzar” este atât de cunoscut în ținutul nostru, încât este considerat cântec popular. Are două variante – în ucraineană și în română. Isidor Vorobchievici a muncit pentru prosperarea ambelor comunități etnice din Bucovina noastră. Acest cântec al lui Isidor Vorobchievici are auditoriul său. Este un cântec pentru suflet, necesar la momentul potrivit, însă pentru imaginea sa un colectiv artistic profesionist caută piese muzicale cu o pondere mai mare. Aceasta nu diminuează contribuția compozitorului Isidor Vorobchievici, care este foarte valoroasă la dezvoltarea, să zicem, a muzicii corale în Bucovina.
– Cu ani în urmă, fiind într-o deplasare în raionul Chițmani, am aflat de la un muzicant că există și o variantă în poloneză a cântecului „Să-mi cânți cobzar” de Isidor Vorobchievici.
– Este vorba de un fenomen muzical. În activitatea mea de muzician am avut și eu asemenea surprize plăcute. În anul 1996 am primit de la o persoană particulară invitație de a concerta, cu câțiva muzicanți din Cernăuți, în Franța. Unul din concertele noastre a coincis cu ziua de naștere a acestui om de binefacere și noi, în finalul concertului, am început să-i cântăm românește „Mulți ani trăiască”. Sala s-a ridicat în picioare și ne-a susținut, cântând exact aceiași urare în limba franceză.
– Am observat că după această tradiție bucovineană este alcătuit și repertoriul Ansamblului de instrumente populare „Plai”, pe care l-ați creat cu ani în urmă.
– La început ne adunam câțiva muzicanți profesioniști și evoluam cu anumite ocazii. Am condus și Orchestra „Mugurel” al studenților de la actualul Colegiu de artă „Isidor Vorobchievici”. Pe atunci la Chișinău exista ansamblul cu denumirea „Plai”. El a fost desființat și eu m-am gândit că o astfel de denumire s-ar potrivi unui colectiv din Bucovina. Am creat un ansamblu de instrumente populare, numindu-l „Plai”. E un cuvânt care există atât în limba română, cât și în cea ucraineană. Urcușul nostru spre culmele artei muzicale a început cu concertul de debut în Sala de orgă din Cernăuți. O bună parte din taxa pentru arenda sălii am suportat-o eu personal. Important era debutul nostru și el s-a dovedit a fi de bun augur. La concert a asistat Ostap Savciuk, pe atunci conducătorul artistic al Filarmonicii cernăuțene. Nu cu mult după aceea el a devenit șeful Direcției de Cultură din cadrul Administrației Regionale de Stat și a deschis ușa Filarmonicii pentru Ansamblul „Plai”, care reușise să evolueze în mai multe țări din Europa.
– A devenit colectiv al Filarmonicii Regionale din Cernăuți. Știu că ați visat să fiți conducătorul unei orchestre de muzică populară românească la această Filarmonică.
– Aș spune că visul meu s-a împlinit pe jumătate. Dar totul e înainte… Mă consider că sunt fiu al Bucovinei și reprezint arta muzicală a etniilor care conviețuiesc pe aceste meleaguri minunate.
– Acest lucru se poate constata după repertoriul Ansamblului „Plai”, alcătuit din melodii populare românești și ucrainene, dar nu numai. Cu un an în urmă, în primele luni de război, Ansamblul „Plai” a susținut în sala Filarmonicii un concert de binefacere. Mijloacele bănești au fost decontate Armatei Ucrainene. Înainte de concert prezentatorul a anunțat publicul spectator că în cazul alarmei aeriene concertul se întrerupe și toată lumea coboară în subsol, unde se află adăpostul antiaerian. Slava Domnului, că așa ceva n-a avut loc și evoluarea muzicanților Dumneavoastră n-a fost întreruptă. Muzica și războiul sunt noțiuni contrar opuse…
– Dar muzele nu tac, chiar atunci când armele vorbesc. În aceste momente dramatice și de grele încercări oamenii noștri au nevoie de ceva bun, pentru alinarea sufletului, pentru îmbărbătare. Iată, la 30 septembrie am susținut un concert la Novodnistrovsk. El a fost consacrat împlinirii a 40 de ani de la deschiderea în acest oraș de pe Nistru a Școlii de muzică pentru copii. Am format un trio de ocazie. Împreună cu mine au evoluat doi din foștii elevi ai acestei școli, Andrii Voiciuk și Dmytro Motuzok, ambii din Kiev. Dmytro Motuzok este profesor la Academia de Muzică din capitală. Cu două ore înainte de concert, la Novodnistrovsk au fost petrecuți pe ultimul lor drum doi tineri din localitate, căzuți în luptele cu inamicul. Credeam că va fi amânat concertul, dar lumea a venit. Sala a fost plină. Cum s-ar spune, comentariile sunt de prisos.
– Când veți apărea pe scenă pentru prima dată în calitate de laureat al Premiului „Isidor Vorobchievici”?
– Chiar luna aceasta, la 29 noiembrie. La inițiativa Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ansamblul „Plai” va susține un program de muzică românească în preajma Zilei Naționale a României. Va fi un semn de mulțumire adus statului și poporului român, care susțin și ajută Ucraina în această luptă împotriva cotropitorilor ruși.
– Vă dorim succese și cea mai mare performanță.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com