Nou tip de drone armate, prezentate de Ucraina

Screenshot_1

Ucraina a dezvăluit un nou sistem de drone numite RAM, lansate cu ajutorul unor catapulte ușoare.

Sistemul RAM, dezvoltat de compania ucraineană CDET în comun de Spetstekhnoexport din Ucraina și International Golden Group din Emiratele Arabe Unite, a fost prezentat  la UMEX 2020 organizat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, în perioada 23-25 februarie.

Conceput atât pentru misiuni de atac, cât și pentru recunoaștere, sistemul poate fi echipat cu trei focoase modulare cu greutate variabilă (2 până la 4 kg): un focos cu explozie ridicată, cu fragmentare, cu 150 de submuniții (conceput pentru lovirea infanteriei în câmp deschis și vehicule cu blindaj ușor pe o rază de 45 m²); un dispozitiv explozibil termobaric (destinat distrugerii echupamentelor de artilerie cu o rază de explozie de 15 m²); și un focos anti-tanc puternic exploziv, cu o capacitate de străpungere a armurii de 40 mm.

CDET susține că sistemul RAM poate fi folosit într-un mediu urban cu „cea mai mică daună colaterală posibilă”. Un reprezentant al Spetstekhnoexport a declarat că RAM are o eroare circulară de cel mult 1 m și poate angaja ținte în mișcare.

Este propulsat de un motor electric cu o semnătură acustică scăzută. Are, la lansare o greutate între 8 și 10 kg în funcție de muniția folosită și o anvergură a aripilor de 230 cm. Sistemul are o autonomie de operare de 30 km și o viteză maximă de 50 km/h în funcție de muniția folosită. Astfel, pentru un focos de 4 kg timpul de zbor este de 30 de minute, 60 de minute cu un focos de 2,5 kg și 150 de minute într-o configurație de recunoaștere, notează defenceromania.ro

Добавить комментарий