Conducerea raionului Storojineţ, împreună cu primarul orăşelului Crasna, Ovidiu Mitric, au examinat starea încăperilor fostei şcoli nr. 4 din această localitate.
Se prevede ca ele să fie reconstruite şi folosite pentru procesul instructiv-educativ. „În acest an destul de complicat pentru statul nostru în raionul Storojineţ au fost create suplimentar 340 de locuri la grădiniţele de copii. Asigurarea preşcolarilor cu locuri la grădiniţe a crescut de la 85 la 90 la sută”, a subliniat şeful Administraţiei Raionale de Stat Storojineţ, Iaroslav Bartoş. El a promis că în planul de dezvoltare a raionului va fi inclusă reconstrucţia încăperilor vechii şcoli din Crasna, ca apoi în ele să funcţioneze o instituţie preşcolară.