În Comunitatea Teritorială Ostriţa a avut loc inaugurarea plăcilor comemorative, instaurate în cinstea consătenilor, căzuţi cu moarte de erou în luptele pentru apărarea independenţei Ucrainei. Pe faţada şcolii de bază – Liceul din Horbova – au fost instalate trei plăci comemorative, pe care au fost incrustate numele eroilor, care, la timpul lor, au învăţat aici: locotenentul superior Ion Zaiţ, soldatul Ion Fartuşneac, soldatul superior Pavel Diavoliuc.
A patra placă comemorativă a fost inaugurată la Gimnaziul din Mamorniţa Vama. Aici a învăţat sergentul Alexandru Terleţchi. Plăcile comemorative au fost instalate la iniţiativa şi cu susţinerea Secţiei 5 a Centrului teritorial de completare şi susţinere socială şi Consiliului sătesc Ostriţa. La aceste solemnităţi au răsunat cuvinte de durere şi recunoştinţă, rugăciuni, au fost alături de rudele eroilor primarul CT Ostriţa, Vasile Ţurcan, maiorul Petro Ivanin din partea Secţiei 5. Slujitorii altarului au oficiat un parastas şi au sfinţit plăcile comemorative. Toţi aceşti eroi îşi dorm somnul de veci în cimitirele din satele lor natale.
Fotografii de pe contul de Facebook al CT Ostriţa.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com