Zilele acestea terenul sportiv de la CIE Cupca, a găzduit competițiile anuale ale jocului militaro-sportiv, numit „Djura”.
26 de școli din raionul Hliboca, însoțiți de instructorii lor au venit la aceste competiții, organizate de secția raională de învățământ public
Prezenți din partea ARS Hliboca au fost dl Lopuleac, metodiștii secției raionale a învățământului public Vasilii Șveț, Ruslan Șciur, Nicolai Leah, profesori de educație militară și fizică.
În haine militare, echipați cu toate cele necesare, elevii școlilor noastre au trecut 5 probe importante: cunoașterea primului ajutor medical, obstacolele, marșul la pas, canatul, tragerea la țintă.
De asemenea toate școlile au prezentat câte o mapă cu o măsură petrecută în școală.
Toate școlile s-au prezentat bine, dând dovadă de o bună pregătire, de seriozitate.
Juriul, din componența căruia au făcut parte metodiștii secției raioanele de învățământ, reprezentanții comisariatului militar, au apreciat prin diplome și cupe stăruința elevilor.
Astfel echipa elevilor de la CIE Cupca, condusă de profesorul de educație militară Petru Morar, a obținut locul 2, obținând 5 diplome la diferite probe. Locul întâi le-a revenit celor de la liceul din Volcineții Vechi.
Juriul, în frunte cu dl Vasile Șveț a dat o înaltă apreciere pregătirii tuturor elevilor, le-a mulțumit profesorilor, dar și direcției CIE Cupca, pentru buna pregătire a școlii, a terenului sportiv, a inventarului de care a fost nevoie.
Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare la CIE Cupca