La Minsk, la ultima rundă de negocieri cu privire la soluţionarea paşnică a conflictului armat din Ucraina nu au fost înregistrate progrese majore, au anunţat negociatorii. Reprezentanţi din Ucraina, Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în „Grupul de contact” s-au întâlnit în capitala bielarusă, cu reprezentanţi ai rebelilor pro-ruşi din Estul Ucrainei. Peste 6.400 de persoane, potrivit ONU, au fost ucise în războiul dintre insurgenţii pro-ruşi şi forţele naţionale ucrainene în ultimele 14 luni, iar confruntări sporadice continuă să aibă loc în pofida armistiţiului de la Minsk care a intrat în vigoare în februarie. Trimisul OSCE la negocieri, Heidi Tagliavini, a declarat că atmosfera a fost mai „constructivă” decât la alte runde anterioare.