O sesiune de consultări cu mediul asociativ românesc atât din diaspora, cât și din Ucraina

11 10 2022 F 8

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat azi, 11 octombrie, o sesiune de consultări cu mediul asociativ românesc atât din diaspora, cât și din Ucraina, comunică DRP pe contul său de Facebook.

Secretarul de stat, Gheorghe Cârciu,  s-a aflat în dialog cu cei prezenți și a dezbătut subiecte care vizează finanțările nerambursabile oferite de către Departament, programul de granturi al DRP, dar și acordarea de burse elevilor etnici români din Ucraina care studiază limba română sau în limba română.

„Mă bucur să ne revedem. Vreau să mulțumesc tuturor pentru implicarea de care dați dovadă în scrierea și implementarea de proiecte ce vor avea, cu siguranță, un impact asupra comunității. Acest lucru mi-a fost demonstrat și în ultima deplasare din Spania, unde am participat la un eveniment organizat de o asociație românească. Mi-aș dori să existe mai multe proiecte de acest fel și vreau să știți că aveți sprijinul Departamentului în acest sens”, a declarat Secretarul de stat, Gheorghe Cârciu.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий