Omu-i un miracol al miracolelor

10 10 2022 ES 2

Exact așa ne spunea omul de ştiinţă Ilie Popescu în prima sa carte cu acest titlu, apărută cu un an în urmă. Și iată că la finele lunii septembrie, anul curent, la tipografia Universității cernăuțene a văzut lumina tiparului cea de-a doua carte, sau a doua parte a cărții cu același titlu. Dacă prima este mai mult filosofică, arătându-ne pe Om ca ființă supremă în Univers, atunci cea dea doua carte ne prezintă omul cu părțile corpului său uman.

Așadar, ce cuprinde noua carte a binecunoscutului om de științe din ținutul nostru, Ilie Popescu? Cartea respectivă ne prezintă sensul inițial, originea și funcția stilistică a denumirilor părților corpului omenesc, După o mini prezentare bilingvă a cărți de față, autorul ne vine și cu un scurt  „Argument” despre conținutul noului volum.

Interesant este Mottoul acestei cărți. E de fapt o poezie, se pare că printre puținele ce le găsim în literatura română a lui Z. Boiu, care așa și se numește „Corpul omenesc”. Pentru ca cititorii să facă mai bine cunoștință cu ea o reproducem chiar de la bun început:

Eu stau pe loc și gândesc mereu

Ce minunat e corpul meu.

Deasupra stă capul bărbătește

Și într-însul  mintea locuiește.

Mintea e doamnă! Ce zice ea

Tot corpul trebuie să vrea.

Picioarele umblă ca și două roate

Și poartă membrele mele toate.

Mâinile știu cum să asculte!

Cum mișcă, cum fac atât de multe!

Limba ea gustă și dulce și amare.

Și-mi spune ce-i bun sau rău de mâncare.

Nasul miroase ce-i de miros

De-i priincios sau stricăcios.

Ochii ca două luminătoare

Mi-a arată lumea cât e de mare.

Cât e de mare și frumoasă.

Cât e de dulce și de voioasă.

Urechile aud și rele și bune

Și toate apoi minții grăbesc a spune.

Ea știe ce e bun; iar ce e rău

Alungă afară din corpul meu.

O, minte dragă, cât voi trăi

Tu peste corpu-mi doamnă vei fi!

(Z. Boiu)

După această poezie semnificativă vom purcede la cunoașterea celor  trei capitole. Primul capitol se numește simplu „Denumirile exterioare ale corpului”. Deocamdată simplă doar denumirea. Or, atât la acest capitol, cât și la cele două ce vor urma, domnul Ilie Popescu ne tâlcuiește fiecare denumire în stil lingvistic,  literar, filosofic, religios, folcloric… Ne face cunoștință cu cutare sau cutare parte a corpului omenesc tratată în antichitate, de filosofii vremii, în biblie, în literatura clasică sau modernă, din înțelepciunea populară, aducându-ne felurite exemple, citate, proverbe, vorbe cu tâlc, glume etc.

Al doilea capitol „Denumirile interioare ale corpului”, ne vin cu aceleași exemple din diferite surse cercetate și studiate amănunțit de autor.

La capitolul trei cu denumirea „Relevarea caracterului și temperamentului în legătură cu preferințele cromatica și alte preferințe” avem preferințele culorilor, gusturilor, evidențierea caracterului după cum mâncăm, dormim, fumăm etc. Vom găsi tot la acest capitol și simbolismul cifrelor sau numerelor cu referințe în istorie, cultură, civilizație, viața cotidiană.

Desigur, că după cele trei capitole avem pe circa 2 pagini câteva „Concluzii”. Mai la fine, avem publicată o „Bibliografie selectivă prescurtată”, adică sursele de unde a folosit autorul anumite citate, pasaje, gânduri, reproduceri ș.a.m.d. Cartea se încheie cu un scurt „Cuvânt despre autor” semnat chiar de subsemnata. Pe domnul Ilie Popescu îl cunosc toți, nu vom mai repeta cele scrise aici.

Cea de-a 33-ea carte a savantului bucovinean Ilie Popescu  se va afla cât de curând pe mesele cititorilor și rafturile bibliotecilor. Este după numărul anilor pe care i-a trăit Mântuitorul pe Pământ. Așa ne afirmă chiar autorul, care a pășit pragul celor 83 de ani, în această vară.

Prima prezentare a noii cărți a avut loc cu brio la Biblioteca județeană „I.G. Sbiera” din Suceava, grație efortului depus de managerul ei dl Gabriel Cărăbuș și celor câțiva oameni de bună credință care l-au ajutat la organizarea unei Conferințe dedicate lui Ilie Popescu.    Deocamdată aducem felicitările noastre dlui Ilie Popescu pentru munca, dorința de a realiza, de a lăsa o urmă neștearsă pe acest pământ. Un om care toată viața a luptat și luptă, și a fost și este un exemplu pentru noi toți. Rămâne ca prezentarea cărții „Omul — un miracol al miracolelor” să aibă loc în mai multe biblioteci, licee și centre culturale ale ținutului nostru. Pace, sănătate și succese autorului în continuare.

10 10 2022 ES 1

Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий