Omul-legendă Dmytro GNATIUK — la 90 de ani

08603188

134406 08603188Recent, omul-legendă, cel mai vestit cântăreţ de operă din Ucraina, Dmytro Gnatiuk, originar din localitatea Mamaivţi, regiunea Cernăuţi, a rotunjit onorabila vârstă de 90 de ani. În al nouăzecilea Mărţişor al vieţii sale artistul poporului afirmă: „Am trecut pragul iernii mele. Mi-am trăit viaţa din plin, n-am irosit timpul în zadar. Mi-a fost sortit să îndur foamete şi lipsuri, războiul îngrozitor şi vremuri de restrişte. Însă, prin viaţă m-a purtat lumina visului sacru şi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să las în urma mea ceva frumos”.

Dmytro Gnatiuk a evoluat pe cele mai prestigioase scene din lume, pe toate continentele, însă el, descendent dintr-o familie de ţărani bucovineni, consideră că prima lui scenă a fost lunca Prutului, unde în copilărie, păscând vitele, îşi antrena vocea. Cine putea să presupună că acel simplu băiat din Mamaivţi va deveni un cântăreţ cu renume mondial? Oare nu este un subiect de legendă?!
„Eu am pornit în lumea artei de acolo, din sat, unde predomină veşnicia, unde soarele şi iarba îţi dă energie pentru toată viaţa. De mic copil alergam desculţ prin iarba înrourată, iar primăvara timpuriu îmi scoteam ghetele şi tot desculţ călcam pe rămăşiţele de zăpadă. Pentru un artist această energetică este extrem de necesară. Deseori îmi amintesc de lunca de lângă casa părintească”, recunoaşte remarcabilul cântăreţ.
Sora sa Minodora, care şi acum locuieşte în Mamaivţi, povesteşte că fratele ei, Mitric, cum îl numeau cu drag ai casei, avea două pasiuni: cântecul şi lectura. Chiar din clasa întâi Mitric a început să cânte în corul bisericesc de se minunau sătenii.
Soţia lui Dmytro Gnatiuk, Ga­lina, ţine să evidenţieze onestitatea acestuia. Marele cântăreţ de operă a fost educat într-o familie de ţărani, unde se punea preţ anume pe onestitate şi omenie. Tatăl său s-a întors de la Primul război mondial fără un picior şi Dmytro de la vârsta de cinci ani a început să-l ajute în gospodărie. De atunci s-a obişnuit cu munca. Prin muncă şi prin harul cu care l-a înzestrat pronia cerească el a cucerit cele mai înalte culmi ale artei muzicale.
Artistul poporului din Ucraina, Andrii Demydenko, un bun prieten al jubiliarului, spune că Dmytro Gnatiuk mai este şi un pasionat pomicultor. „Numai un pomicultor sârguincios este în sare să crească o livadă minunată, repetă el povaţa lui Dmytro Gnatiuk. Şi livada ştie să fie recunoscătoare. E de ajuns să ţii mâna câteva minute pe ram sau pe tulpina pomului şi te alegi cu o energie ce te ajută să reuşeşti în toate”.
Puţini au poposit în adevărata livadă a lui Dmytro Gnatiuk, însă milioane de oameni au admirat şi continuă să admire livada cântecelor sale. Ea îţi înmulţeşte forţele spirituale şi îţi înnobilează sufletul.

Добавить комментарий