O mare bază umanitară, de care au grijă oamenii de binefacere de la Organizaţia Remar S.O.S, şi-a început activitatea pe Piața Integrităţii din Cernăuți. Dacă anterior refugiaţii puteau gratuit servi aici prânzuri cu bucate calde, acum la dispoziţia lor se află o zonă mare de divertisment pentru copii, paturi, locuri de dormit, unde se poate înnopta în caz de necesitate, un centru medical. „Remar are proiecte de caritate în 75 de țări din lume. Mi-aș dori foarte mult să vin în Ucraina în alte condiții, nu în timpul războiului, pentru a implementa inițiative sociale aici. Cu toate acestea, în prezent lucrăm în statul dumneavoastră cu marca S.O.S, ceea ce înseamnă că este nevoie urgentă de ajutor. Deci, îi îndemn pe toți să contacteze baza noastră de aici, din Piața Integrităţii, suntem pregătiți să-i hrănim pe refugiaţi, să le furnizăm haine, produse pentru noapte”, a declarat șeful Remar în România, Juan Carlos Galvez.
Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, a mulțumit reprezentanţilor Remar S.O.S. pentru ajutorul acordat şi i-a înmânat lui Juan Carlos Galvez o diplomă din partea Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi. Activitatea bazei umanitare este asigurată de circa 30 de voluntari din România, Italia, Spania, Argentina, Brazilia şi din alte ţări europene, precum şi din Ucraina, comunică site-ul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com