Sub cerul ţării, cătrănit sinistru,
S-a răstignit Hristos ca la-nceput,
Cu palma stângă sângerând pe Nistru,
Cu palma dreaptă înflorind pe Prut.
Andrei Ciurunga
Pământul satului Molniţa a fost martor, din cele mai vechi timpuri, al unor importante evenimente istorice. Începuturile vieţii pe acest picior de plai cu oameni harnici şi sfătoşi din fire, dornici de adevăr şi libertate, se pierd în negura vremurilor. Izvoarele documentare atestă că teritoriul locuit de geto-daci, strămoşii noştri, „se întindea până dincolo de Nistru”. Ei făceau parte din marele grup etnic al tracilor şi constituiau cea mai însemnată ramură a lui, având o civilizaţie, o cultură şi o istorie avansate.
După războiul daco-roman din 105-106 e.n., terminat prin înfrângerea lui Decebal, o parte a regatului dac a fost transformată în provincie romană. Teritoriul Moldovei de mai târziu a continuat să fie populat intens de către dacii liberi: carpii şi costobocii, care vor întreţine permanente legături cu fraţii lor din provincia romană Dacia. Aceste relaţii au jucat un rol important odată cu retragerea romanilor peste Dunăre în anul 271. Populaţia autohtonă, statornică în vatra sa de viaţă, a muncit şi a luptat pentru propăşirea şi apărarea meleagurilor natale, care timp de zece secole aveau să fie supuse unor grele încercări, cauzate de trecerea unor valuri succesive ale etniilor migratoare, dintre care unele au convieţuit şi s-au asimilat în masa poporului nostru.
Mai târziu glia străbună, scăldată de apa învolburată a bătrânului Prut, a fost stropită cu sângele gloriosului domn Ştefan cel Mare, fiind ocrotită cu scutul şi cu spada de năvălirile duşmanilor vicleni şi puternici, care înconjurau mândra Moldovă. Anume viteazul voievod Ştefan confirmă lui Husin şi soţiei sale Maruşca stăpânirea asupra localităţilor Molniţa, Stroinţii şi Urvicolesa, pe care le moşteneau de la Ion Munteanu, tatăl Maruşcăi. Acest eveniment memorabil pentru aşezarea românească din Valea Prutului a avut loc la 12 august 1461. Documentul a fost emis la Suceava.
În ziua de 12 aprilie 1639 Ion Prăjescul, fiul lui Ştefan Prăjescul, nepotul lui Petru Vornic, vinde lui Isac de Sinehău trei părţi din Molniţa, ţinutul Cernăuţi. Restul satului, adică a patra parte, a fost cumpărat de la Nicoară Dupniţă de acelaşi Isac de Sinehău, care, după cum reiese din documentul întocmit la Iaşi, devine proprietarul întregii localităţi. Peste o sută de ani, însă, anume la 7 decembrie 1739, Molniţa este împărţită între membrii familiilor Gafenco, Ursuleţ şi Volcinschi. Noii stăpâni ai satului au devenit Nastasia Rugină, Miron Gafenco, Sofronia şi urmaşii Ursuleştilor. Pe data de 16 mai 1755 a şaisprezecea parte din Molniţa devine proprietatea lui Pavel Rugină.
În materialele recensămintelor ruseşti din anii 1772-1773 şi 1774 este amintită şi Molniţa, sat din ţinutul Cernăuţilor, care avea 47 de gospodării la 1772 şi 75 de case în 1774. Acest sat era pe atunci moşia lui Cărăcar şi Gorovei şi făcea parte din ocolul Târgului, ţinutul Cernăuţi. Pe teritoriul lui locuiau: Ioniţă Tâlhar, Ion Cuteţ, Iftimie Onischi, Grigoraş Doljucan, Ion Teleangă, Ion Căzăcuţ, Mihalache Holuşnei, Mihalache Holuşneţ, Ion Macovei, Toader Zaiţă, Anton Zelii, Pătraşco Zeldii, Toader Cazacu, Chirilă Buzdugan, Simion Turnuciur, Tănase Leica, Ilie Tănase, Constantin Leica, Vasile Cătun, Ilie Chirilă, Lupul Bunduc, Alexandru Frueraş, Ion Ponpăş, Ion Obadă, Ion Robul, Vasile Iarbălată, Andrieş Clupaci, Ursul Peşăscul, Toader Bortă, Vasile Cutea, Tănase Cuciurean, Vasile Loşba, Ion Găină, Irimia Borodacă. Satul era condus de un vornic, ajutat de un vătăman, un călăraş şi un chihaie. Alături de români convieţuiau patru ruşi şi patru evrei. Doi morari, un ciobotar şi un croitor îndeplineau cerinţele vitale ale băştinaşilor. Turmele de mioare erau păstorite în văile cu doine de către doi strungari.
După includerea oraşului Cernăuţi, „moşia domnului Alexandru cel Bun”, în componenţa imperiului habsburgic, ia naştere, în 1776, Ţinutul Herţa, care a cuprins 20 de localităţi, inclusiv şi Molniţa. În 1834 Ţinutul Herţa a fost unit cu Ţinutul Dorohoi, devenind un ocol al acestuia, ocrotind 32 de aşezări româneşti.
Lupta românilor pentru unirea Principatelor şi formarea statului naţional român a fost intens sprijinită şi de locuitorii Molniţei. În urma reorganizării administrativ-teritoriale a României, la 1864 ţinuturile din Moldova sunt transformate în judeţe, iar ocoalele – în plăşi. Astfel s-a constituit plasa Herţa şi în componenţa ei a intrat şi satul Molniţa.
„Fiii acestor meleaguri şi-au adus tributul de sânge pe baricadele Plevnei, Rahovei, Smârdanului”, participând, în componenţa Regimentului 16 Dorobanţi, la Războiul pentru independenţa României din anii 1877-1878. Victoria a fost obţinută şi datorită contribuţiei materiale a molnicenilor rămaşi la vatră, care au susţinut „cu numeroase ofrande armata română”.
Satul Molniţa s-a aflat în plasa Herţa a judeţului Dorohoi al României până la data de 29 iunie 1940, ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când în târgul Herţa, un însemnat punct comercial din partea de nord a Moldovei, baştina iluministului Gheorghe Asachi, au intrat tancurile sovietice, care aveau misiunea să pătrundă în interiorul României. În calea străinilor au ieşit reprezentanţii din garnizoana locală, barând drumul maşinilor blindate ale bolşevicilor. Staliniştii deschid foc şi cad seceraţi de gloanţele sovieticilor căpitanul Ioan Boroş, sublocotenentul Adrian Dragomir şi soldatul Iancu Solomon. Îndeplinindu-şi datoria faţă de neam, cu preţul vieţii, ei opresc înaintarea Armatei Roşii.
După ocuparea orăşelului Herţa, veneticii pun stăpânire pe satele Bănceni, Beceşti, Buda Mare, Buda Mică, Cotu Boian, Culiceni, Frunza-Prisaca, Fundoaia, Godineşti, Horbova, Hreaţca, Lucoviţa-Slobozia, Lunca, Mamorniţa, Mihoreni, Mogoşeşti, Molniţa, Movila, Pasat, Pilipăuţi, Poieni-Regat, Proboteşti, Sinăuţi, Ştreanga, Târnauca, Tureatca, Ţânteni, Văleni. Localităţile înşirate au făcut parte din fostul Ţinut Herţa, constituit din 304 kilometri pătraţi. Acest vechi colţ de ţară, fiind de-a lungul secolelor parte integră din Moldova lui Ştefan cel Mare, n-a fost obiectul odiosului pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi n-a fost revendicat de bolşevici în nota ultimativă din 26 iunie 1940. El este acaparat la finele istoricului cireşar cu aplicarea forţei, prin vărsare de sânge.
Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, la 7 august 1940, adoptă Decretul despre crearea regiunii Cernăuţi în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În componenţa regiunii sunt incluse nordul Bucovinei, constituit din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ şi parţial Rădăuţi, nordul Basarabiei (fostul judeţ Hotin) şi Ţinutul Herţa, care a intrat până la venirea „eliberatorilor” în fostul judeţ Dorohoi al României. A început crearea organelor locale ale dictaturii staliniste. Pentru realizarea scopului dat, în ziua de 4 iulie 1940, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Despre componenţa comitetelor judeţene ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei în Basrabia şi în partea de nord a Bucovinei”, conform căreia în ţinuturile ocupate de către trupele sovietice este repartizat un numeros detaşament de comunişti. Sub conducerea trimişilor partidului, în Ţinutul Herţa au fost constituite 26 de consilii săteşti. În fruntea localităţilor româneşti sunt numiţi oameni aduşi din Uniunea Sovietică, care nu cunoşteau limba băştinaşilor, sau fosţi participanţi la mişcarea subversivă din nordul Bucovinei în perioada interbelică.
Îngrijorat de situaţia creată, Alexei Şved, primul secretar al comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în primăvara anului 1941, înaintează lui Nikita Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un memoriu cu următorul conţinut: „Pe parcursul celor opt luni de existenţă a puterii sovietice în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în raionul Herţa, teritoriul căruia n-a intrat în componenţa Bucovinei, fiind în realitate al României, a fost desfăşurată o intensă activitate în direcţia consolidării puterii sovietice. Reieşind din faptul că populaţia raionului Herţa, cu excepţia oraşului Herţa, unde locuiesc evreii şi a satului Tureatca, unde sunt ucraineni, o constituie românii şi moldovenii, care absolut nu cunosc limba ucreaineană sau rusă, iar dintre lucrătorii repartizaţi din regiunile estice numai opt persoane ştiu limba moldovenească, toată activitatea, amintită mai sus, întâmpină mari greutăţi. În baza celor expuse consider că e necesar de examinat problema transformării raionului Herţa în raion naţional moldovenesc sau românesc, alipind la acest raion satele româneşti din raionul Hliboca şi numind în posturile de conducere a raionului persoane care cunosc limba moldovenească”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com