Premierul Oleksii Gonciaruk a rămas satisfăcut de negocierile cu directorul-executiv al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, care au avut loc în ajun, şi aşteaptă să fie pus în aplicare programul de finanţare extinsă în următoarele luni.
Despre aceasta el a comunicat în culoarele Dejunului Ucrainean, oferit în cadrul Forumului economic mondial de la Davos, transmite Interfax-Ucraina.
„Aşteptăm că în apropiatele luni programul cu FMI va fi pus în funcţiune”, a spus Oleksii Gonciaruk.
După cum a menționat ministrul finanțelor Oksana Markarova, în decursul anilor de colaborare cu FMI, Ucraina a obținut circa 30,98 miliarde dolari, a plătit 24,88 miliarde dolari, dintre care 3,41 miliarde dolari au constituit dobânzile.
În anii 2020-2024 Ucraina urmează să restituie Fondului Monetar Internațional 8,9 miliarde dolari, din această sumă în anul 2020 trebuie restituite 1,38 miliarde dolari, iar în următorul an – 1,58 miliarde dolari.