La 10 decembrie, în Cimitirul vechi din Cernăuți a avut loc un parastas, organizat de Fundația de binefacere „Familia Mandicevschi” și de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina în memoria lui Constantin Mandicevschi, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la moarte. În cadrul evenimentului au fost comemorați și alți bărbați ai neamului: Aron Pumnul – 205 ani de la naștere, Dionisie Bejan – 100 de ani de la moarte, Zaharia Voronca – 172 de ani de la naștere. La comemorarea lui Constantin Mandicevschi, precum și ai altor bărbați ai neamului, au participat Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Gheorghe Ungureanu, poet cernăuțean, Alexandru Cociurca, vicepreședinte al Societății culturale „Valea Prutului”. Ceremonia a fost oficiată de preotul Cristofor Gabor. Participanții au aprins lumânări și au depus flori la mormântul lui Constantin Mandicevschi, marcând astfel importanța și impactul pe care acesta l-a avut în comunitate în cadrul anilor de activitate 1884-1933. Fundația de binefacere „Familia Mandicevschi” a subliniat rolul semnificativ al fondatorului său în promovarea valorilor culturale românești din Cernăuți. Evenimentul a oferit o ocazie pentru cei prezenți să împărtășească valorile neamului și să recunoască contribuția deosebită a lui Constantin Mandicevschi la dezvoltarea culturii în Bucovina. Parastasul a fost perceput nu doar ca o ceremonie religioasă, ci și ca un moment de unitate și solidaritate între membrii comunității. În cadrul manifestării a avut loc și resfințirea monumentelor recent restaurate ale următoarelor personalități: Aglaia Drogli, mormântul familiei Dionise Cav. de Bejan, „Detrunchiatul” –monumentul funerar a lui Zaharia Voronca. Inițiatorii proiectului restaurărilor a fost Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, președinte Vasile Rauț și Asociația pentru Protecția Patrimoniului, București, condusă de Laurențiu Dragomir, expert-restaurator, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Drd. Vladimir ACATRINI,
directorul Fundaţiei de binefacere „Familia Mandicevschi”
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com