Disciplina pozitivă este modul prin care pot fi corectate blând, dar ferm, comportamentele neadecvate ale copiilor. Este metoda prin care părinții sau educatorii pot corecta comportamentele neadecvate ale copiilor. O metodă care educă prin blândețe și dragoste, dar și prin fermitate. Copiilor le sunt comunicate într-o manieră agreabilă greșelile pe care le-au făcut și sunt ajutați să le repare.
Indiferent de situație, copilul trebuie să știe că ești aliatul lui. Că ești cu el chiar și în momentele lui de criză și că ești pregătită să îl ajuți în depășirea momentelor-problemă. Deși obrăzniciile copiilor pot fi considerate normale la anumite vârste, ele nu trebuie pedepsite. Se recomandă corectarea acestor comportamente prin disciplina pozitivă. Dar cum implementăm această disciplină? Ce îi spunem copilului?
Comunicare, calm, corectarea greșelii prin blândețe. L-ai surprins pe copil făcând „artă” cu markerele pe pereții apartamentului. El, evident, îți arată mândru opera, dar tu ce simți în acel moment? „De fiecare dată când l-am surprins făcând ceva nepotrivit, am căutat soluții și alternative la ceea ce făcea fiul meu. Pentru asta, l-am luat de-o parte, la o discuție pașnică. Ne-am jucat puțin, i-am mai explicat lucruri legate de ceea ce a făcut. L-am lăsat să își privească mai bine „creația”, după care iarăși am vorbit, l-am luat în brațe și, în final, i-am dat ocazia să repare ceea ce greșise”.
În funcție de ceea ce face, îl poți ajuta să repare stricăciunile. De exemplu, dacă a spart o vază, lipiți-o împreună. Dacă a murdărit pereții, ajută-l să îi curețe. În timpul procesului de „remediere” explică-i încă o dată de ce nu a procedat bine și propune-i alte jocuri care să-l mulțumească și să-i satisfacă acele curiozități în materie de „creativitate”. Dacă a pictat toți pereții cu markerul, înseamnă că se simte un mic pictor. Prin urmare, oferă-i ca alternativă mai multe instrumente pentru desen și pictură și arată-i unde și cum pictează adevărații artiști. Dacă vezi că are tendința să spargă și să trântească obiecte prin casă, cu siguranță trebuie să își consume energia. Înscrie-l la un sport sau organizează programe regulate de alergat sau de jucat fotbal.
De ce se simte bine copilul când distruge? Înțelege-i acțiunile. Copiii manifestă deseori o curiozitate mărită și au tendința să depășească unele limite acceptate de părinți. Conectându-te cu cel mic, încercând să stabilești o comunicare bună, în loc să decizi că trebuie pedepsit, vei obține rezultate incomparabil mai bune și mai eficiente. Dar nu putem să le inspirăm copiilor o atitudine pozitivă, dacă nu stabilim acea legătură de comunicare pozitivă. Încearcă să pătrunzi în lumea lui. Să o analizezi și să o descoperi. Numai atunci vei obține răspunsurile la întrebările „de ce a făcut asta?” „de ce a trebuit să strice lucrurile?”. Și amintește-i că ești aliatul lui. chiar și atunci când spui nu. Sau când îl oprești din activități care știi că au un final mai puțin bun.
Are nevoie de tine în momentele lui de criză. Cu siguranță nu este întotdeauna ușor să rămâi calmă. Și să te prefaci că nu-i nicio problemă atunci când îți vezi toți pereții colorați cu negru sau când găsești baia plină de șampon și de săpun. Sunt situațiile în care copilul are nevoie să te vadă calmă. Păstrând calmul, reușeşti să comunici cu el și, de asemenea, îl ajuţi să înțeleagă cum trebuie să-și corecteze greșeala. Odată ce intri în lumea lui, îl vezi cu alți ochi, ca pe un copil curios și jucăuș. Iar el devine mai atent, interesat și deschis la sugestii.
Cum să te conectezi cu copilul tău folosind disciplina pozitivă. • Înțelege că și copilul tău, la fel ca fiecare dintre noi, este imperfect și este suspus greșelii. • Intră în lumea lui şi vei reuși astfel să analizezi experiența din punctul lui de vedere. • Ai răbdare cu el și dă-i șansa să spună ce are de spus. • Folosește gesturi delicate în interacțiunea cu el. • Privește-l în ochi și coboară la nivelul înălțimii lui. • Vino cu soluții încurajatoare și decente. • Ai încredere că atunci când cooperați, copilul poate învăța să facă o alegere nouă mai bună.
Disciplina care vine dintr-un mediu armonios, plin de dragoste și de grijă, se poate însuși foarte ușor. Atunci când te conectezi, vorbești inimii și minții copilului tău. Acesta este răspunsul. Disciplina pozitivă este calea către un comportament mai bun.
Maria Montessori a transmis copiilor și educatorilor câteva reguli de aur. Este bine să le conștientizăm și noi:
- Copiii învață din ceea ce-i înconjoară.
- Dacă un copil este des criticat, el va învăța să condamne.
- Dacă ai o atitudine răutăcioasă față de copil, va învăța și el să fie la fel.
- Dacă ești sincer, copilul va învăța să fie la fel.
- Dacă un copil este umilit, va învăța să se simtă vinovat.
- Dacă copilul trăiește într-o atmosferă prietenoasă și se simte important, învață să găsească dragostea în această lume.
- Concentrează-te asupra dezvoltării constructive a copilului, astfel nu va atrage lucrurile negative.
- Respectă copilul atunci când greşeşte, mai devreme sau mai târziu se va corecta.
- Se spune că relațiile cu copiii nu sunt complicate. Vrei un copil bun, fii un părinte bun.
Disciplina pozitivă este un model echilibrat de educație. Ea implică atitudinea bazată pe tact, blândețe, dragoste, bunăvoință, dar și fermitate. Scopul ei primar este implementarea în comportamentul și personalitatea copilului a unor deprinderi cu valoare etică ridicată: cooperarea, stima de sine, respectul, anumită independență, autodisciplina. (Totul despre mame.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com