O vulpe şi-a adunat într-o zi puii, hotărând să-şi găsească un alt adăpost.
Unul dintre cei patru pui nu era de acord să plece şi a început să ceară mamei explicaţii:
– Mie îmi place foarte mult locul unde ne-am născut şi am trăit până acum. Aici sunt toţi prietenii mei de joacă. Nu vreau să ne mutăm.
Vulpea i-a răspuns sec:
– Poţi rămâne aici dacă vrei. Eu şi fraţii tăi plecăm.
Au pornit la drum dis-de-dimineaţă, au străbătut o distanţă foarte lungă, iar locurile pe care le întâlneau în calea lor erau din ce în ce mai neprietenoase. Puii au început să plângă de sete. Nu se găsea nicio sursă de apă pe aproape şi vulpea nu îi lăsa să se odihnească prea mult.
– Mamă, de ce trebuie să mergem atâta drum? Unde ne ducem?… Locurile astea sunt urâte…
În cele din urmă, au ajuns la un loc stâncos şi s-au adăpostit într-o peşteră. Apoi, vulpea şi-a luat puii prin pădure să caute muşchi şi frunze pentru a-şi amenaja un culcuş în peşteră.
Puii erau nemulţumiţi:
– Nu vom găsi nimic de vânat aici. Nu avem unde să ne jucăm. De ce ne obligi să muncim din greu pentru a construi un culcuş unde nici măcar nu vrem să stăm?
Vulpea prefera să nu le răspundă. După o săptămână, şi-a chemat puii pe vârful stâncii. De acolo se vedea perfect locul unde au stat înainte. În locul poieniţei însorite unde obişnuiau să se joace puii, erau trei excavatoare mari. Ce se întâmpla?
Conform noului plan de urbanizare, periferia oraşului urma a fi extinsă. Se construiau supermarket-uri cu parcări imense şi mai mult de jumătate din pădure era distrusă. Puii priveau scena încremeniţi. Atunci puiul care se răzvrătise prima dată i-a cerut scuze mamei.
– Acum ştim că nu doreai decât să ne salvezi, a spus el.
Uneori, copiii nu înţeleg de la început utilitatea unor lucruri cum ar fi: respectarea anumitor reguli, interdicţiile părinţilor, necesitatea de a merge la şcoală şi aşa mai departe. Dar, deşi pe moment se „răzvrătesc”, considerându-le inutile, vine şi vremea când copiii conştientizează că părinţii fac totul spre binele lor. (Odoraş)