Parlamentarii ucraineni și-au primit primul salariu

20191004_074830

Deputații Radei Supreme de legislatura a IX a  și-au ridicat salariile pentru luna septembrie 2019. Președintele Radei Supreme, Dmytro Razumkov, a
primit 50.500 grivne. Primul său adjunct, Ruslan Stefanciuk, a primit ceva mai mult –59.300 grivne, iar vicepreședintele, Elena Kondratiuk, – 49.800 grivne. Salarii ceva mai modeste au primit deputații de rând. Regiunea Cernăuți este reprezentată de 8 deputați, șapte dintre care sunt membri ai partidului „Slujitorul Poporului”, iar unul a fost ales pe listele Blocului de Opoziție „Pentru Viață”. Conform datelor publicate, parlamentarii bucovineni care reprezintă partidul „Slujitorul Poporului” au primit ceva peste 43.000 de grivne. Doar Myhailo Papiev, membru al Blocului de Opoziție „Pentru Viață” și fost guvernator al
regiunii Cernăuți, s-a învrednicit de un salariu mai mare, în total 46.591,32 grivne. Pe lângă salarii, deputații ucraineni beneficiază pe perioada mandatului de o serie de facilități, precum transportul
gratuit, îngrijiri medicale gratuite, compensarea cheltuielilor legate de cazare (închirierea camerei de hotel sau a
unui apartament), bani pentru călătoriile de serviciu în Ucraina și peste hotare, etc. De asemenea, pe contul Bugetului de stat deputatul poate închiria un spațiu de
birou pentru întâlnirile cu alegătorii în circumscripția pe care o reprezintă. De menționat că, potrivit Serviciului Național de Statistică, salariul mediu în Ucraina
constituie 10.783 grivne. Reamintim că în Rada Supremă de legislatura a IX-a sunt 424 de deputați. 225 au fost aleși pe listele de partid, iar 199 – în circumscripțiile uninominale.

Добавить комментарий