Pentagonul spune când va simți Ucraina asistența SUA pe câmpul de luptă

9 5 F 1

Va fi nevoie de ceva timp pentru ca efectul ajutorului american acordat Ucrainei să fie resimțit pe câmpul de luptă. Nu toate fondurile alocate au ajuns încă la soldații din prima linie care descurajează agresiunea rusă, a anunțat de ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, în timpul discursului său în Senat, relatează „Vocea Americii”, citată de TSN.   Potrivit șefului Pentagonului, acesta discută săptămânal cu omologul său ucrainean Rustem Umerov, ținând sub control cele mai importante necesități ale Forțelor de Apărare ucrainene. „Acordăm prioritate unor lucruri critice, cum ar fi echipamentele de apărare aeriană și muniția de artilerie”, a declarat Austin. El a subliniat că, în așteptarea aprobării unui ajutor de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Pentagonul s-a pregătit pentru „a primi rapid aceste lucruri și a sprijini Ucraina”. Cu toate acestea, va fi nevoie de timp pentru ca Kievul să primească unele dintre capacitățile alocate. „Este greu să dăm timpul înapoi, dar cred că fără acest ajutor, ar fi foarte dificil pentru Ucraina să se apere împotriva forței superioare pe care o au rușii”, a specificat  Austin.

Min istrul american al Apărării a precizat că Rusia a reușit „să se pună pe picioare” după pierderile suferite de forțele armate ucrainene datorită ajutorului din partea Iranului și a Coreei de Nord. Aceste țări au furnizat agresorilor ruși drone, rachete și muniție.  În afară de aceasta, potrivit lui Austin, China a ajutat Rusia să-și creeze propria industrie militară.

Anterior, deputatul ucrainean Roman Kostenko a declarat că o parte din armele americane au ajuns deja în Ucraina, iar altele sunt pe drum.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий