La 10 ianuarie anul 49 î.e.n. Iuliu Cezar traversează Rubiconul, ocupă Roma și alungă pe Pompeius. Gaius Iulius Caesar a fost un conducător politic și general roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acordul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.e.n. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie. Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a-l asasina, în speranța de a salva republica.
În ziua de 10 ianuarie 1475 a avut loc marea Bătălie de la Podul Înalt, de lângă Vaslui, în care domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a zdrobit armatele otomane conduse de Suleiman Paşa. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății. În timpul domniei marelui voievod s-au scris cinci cronici care descriau lupta. În „Letopiseţul anonim” sau în „Cronica de la Putna”, marea victorie de la Vaslui este consemnată lapidar, cronicarul fiind interesat mai mult de importanţa ei şi de personalitatea lui Ştefan cel Mare care e considerat alesul lui Dumnezeu şi urmaş al vechilor împăraţi bizantini, fiind întâmpinat în capitala ţării, Suceava, cu strigarea „să trăiască ţarul”.
Lupta de la Vaslui, de la Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului moldovean în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății, i-a scris lui Ștefan: „Faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat”.
La 10 ianuarie 1839 Gheorghe Asachi publică la Iaşi, în tipografia „Albinei Românești”, lucrarea „Atlas românesc geografic”, format din 8 hărți, primul de acest gen în literatura de specialitate.
Gheorghe Asachi s-a născut în martie 1788, la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). A fost un poet, prozator și dramaturg român. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice în literatura română, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg (Lviv, unde studiase în tinerețe, manuscrisul „Țiganiadei”, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii „Academiei Mihăilene”. A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vieţii artistice și culturale, organizator al „Şcolilor Naționale” din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești. Studiază astronomia și matematicile superioare la Viena (1805-1808) cu celebrul astronom Johann Tobie Bürg, precum și pictura, arheologia și epigrafia la Roma (1808-1812), unde citește literatură italiană și scrie sonete. A făcut cercetări în biblioteca Vaticanului unde descoperă manuscrisul lui Dimitrie Cantemir „Istoria imperiului Otoman”, în traducere engleză, din care a luat motivul „Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamțu”. Marile teme ale istoriei naționale l-au preocupat intens, de la simbioza daco-romană, exprimată în scrierea „Dochia și Traian”, în care G. Călinescu recunoștea chiar sorgintea mitului nostru etnogenetic, până la Mihai Viteazul, ca simbol al demnității românești.
La 10 ianuarie 1989 s-a stins din viaţă Valentin Gluşko, savant ucrainean în domeniul energeticii, academician. El primul în lume a creat motorul electrotermic pentru rachete şi pentru complexul spaţial „Energhia” – „Buran”. Motoarele construite de Valentin Gluşko au fost folosite la avioanele Iak-3, Su-6, Su-7, la navele spaţiale „Vostok”, „Voshod” şi „Soiuz”, la staţiile spaţiale „Saliut” şi „Mir”, la sondele care au zburat spre Lună şi alte planete şi la rachetele-purtătoare „Proton”. În total, sub conducerea lui Valentin Gluşko până în anul 1988 au fost create circa 50 motoare cu combustibil lichid pentru rachete şi modificările lor. În prezent motoarele lui Valentin Gluşko sunt aplicate la 17 modele de rachete de luptă şi spaţiale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com