La 12 aprilie 1457 a avut loc Bătălia de lângă satul Doljeşti, în care Ştefan cel Mare a înfrânt și alungat din scaunul țării Moldovei pe Petru Aron. Ştefan cel Mare şi Sfânt (n. 1433, Borzeşti — d. 2 iulie 1504, Suceava) este fiul cel mic al lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun.
Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii Moldovei, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar graţie tradiţiei populare şi cronicilor a fost transformat într-un erou legendar. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit „Athleta Christi” (atletul lui Hristos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ştefan-Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare”.
În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova deja se întindea peste toate ţinuturile de la Munţii Carpaţi răsăriteni până la râul Nistru. Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost lupta pentru independenţă. În acest context efortul de centralizare a statului şi treptata sa afirmare pe plan internaţional au fost legate indisolubil. Printre măsurile primordiale Ştefan-Vodă şi-a propus întărirea capacităţilor de apărare a ţării. La chemarea domnului la oaste vin toţi bărbaţii apţi de luptă, în special ţăranii – circa 30 mii de persoane. Se formează astfel „oastea mare”, cu un efectiv între 40-60 mii de oşteni: călăreţi şi pedeştri. Oastea mare a lui Ştefan era o „oaste de ţară”, la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari).
Un alt factor important al puterii militare a Moldovei lui Ştefan a fost sistemul de fortificaţii. Cetăţile existente au fost întărite, dotate în acea vreme pentru prima dată cu tunuri, altele au fost construite din nou. Ţara Moldovei era apărată de Cetatea Soroca, Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la râul Nistru, Cetatea Hotinului şi Cetatea Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.
Epoca lui Ştefan cel Mare a însemnat realizări remarcabile şi în domeniul vieţii economice — ţara era stabilă şi bogată. Domnul stimula comerţul prin sistemul de privilegii, pe care le acorda negustorilor străini (italieni, polonezi şi armeni) şi locali, prin construcţia şi securitatea drumurilor, hanurilor etc. Direcţia prioritară a comerţului internaţional prin Moldova o constituia axa Marea Neagră — Liov (Lemberg – Lvivul de astăzi), negustorii aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase, iar din Apus – postavuri şi arme. Vămile aduceau mulți bani în visteria domnească şi asigurau mijloacele materiale necesare pentru lupte, construcţii şi alte nevoi ale statului.
O însemnătate deosebită în activitatea politică a lui Ştefan cel Mare au avut-o legăturile dinastice. Cele trei căsătorii oficiale ale domnului au realizat parţial acest program. Prima oară domnul se căsătoreşte la 5 iunie 1463 cu Eudochia din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici. Prin filiera kieveană se preconiza alăturarea de grupările şi forţele care promovau o politică fermă împotriva Poloniei, precum şi o apropiere politică de Moscova şi dinastia lituaniană. De asemenea, se preconiza transformarea Moldovei într-o ţară de contact a lumii ortodoxe din Balcani cu Europa.
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă – o biserică. După o domnie îndelungată de 47 de ani — neobişnuită pentru acele vremuri — marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale.
În regiunea noastră, în trei localități au fost înălțate busturile lui Ștefan cel Mare, iar câteva noi biserici au hramul Sfântul Ștefan cel Mare.
În ziua de 12 aprilie 1895 a decedat Silvestru Morariu Andrievici, cleric ortodox român, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1880-1895). Samuil Morariu s-a născut în 1818, în Mitocul Dragomirnei lângă Suceava, fiind fiul preotului de acolo George Andrievici și al soției sale Zamfira. La botez primi numele Samuil. Numele adevărat al familiei era Morariu, pe care-l poartă până în ziua de azi toate rudele răposatului. Iar numele Andrievici e o reminiscență din epoca tristă de slavizare, patronată de factorii lumești și bisericești. Primele cunoștințe de carte le-a primit în casa părintească, după aceea în școala primară din Suceava, iar studiile liceale le-a terminat la Liceul de stat din Cernăuţi. După liceu și studii ulterioare ale teologiei ortodoxe grecești din Cernăuţi, a primit numirea ca preot în Ceahor (1843-1862). Aici i se oferi tânărului preot un teren larg de activitate. Cu zel apostolic se dedică el misiunii sale, pătruns de intențiile cele mai curate pentru binele bisericii și al poporului încredințat păstoriei sale. Din 1862-1877 a fost consistoriu consistoriului arhiepiscopal și profesor de muzică la seminarul diecezan și școala pentru cântăreți bisericești din Cernăuţi. În perioada 1877-1880 a devenit mitropolit vicar, 1879 administrator al Bucovinei.
De la 1870 la 1880 a fost deputat ales în Camera Reprezentanților a Reichsratului austriac.
În data de 12 martie 1880 a fost numit prin decretul împăratului Franz Joseph arhiepiscop de Cernăuţi și mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici împreună cu întreaga Biserică ortodoxă din Bucovina a reușit să mențină nealterat patrimoniul spiritual sub stăpânirea habsburgică pe perioada întregului secol XIX, fiind caracterizat ca un secol al rezistenței. Lupta pentru identitatea națională și culturală românească, a devenit mai vizibilă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un dintre principalele căi spre afirmarea culturală și națională a fost înființarea și redactarea revistei „Candela jurnalu bisericescu” la inițiativa mitropolitului Silvestru Morariu, deoarece a fost prima publicație finanțată din resursele Fondului bisericesc și putea fi accesibilă tuturor preoților din eparhia Bucovinei. Ea a apărut într-un moment favorabil pentru că mitropolitul a avut deja câteva încercări de a contribui la înființarea unor lucrări de presă, încă din tinerețe redactase „Calendariu poporului bucovinean”, editase „Amicul poporului” (12 iunie 1878-martie 1896), după ce, în 1864, împreună cu Veniamin Iliuț, întocmise proiectul de apariție a ziarului „Steaua Bucovinei”, nerealizat însă”.
La 12 aprilie 1933 S-a născut Montserrat Caballe, celebră cântăreaţă de operă spaniolă. În anul 1954 ea a absolvit Conservatorul din Barcelona cu medalie de aur, iar în 1956 a avut loc debutul ei scenic. Datorită datelor ei vocale deosebite şi plasticităţii vocii, Montserrat Caballe a fost numită „Senioara soprano”. Repertoriul ei vast includea 88 partituri de operă şi circa 800 opere de cameră. Neîntrecuta Montserrat Caballe a concertat nu o dată în Ucraina. Ultimul ei concert în ţara noastră a avut loc în aprilie 2018. În octombrie acelaşi an ea a plecat la cele veşnice.
La 12 aprilie 1945 președintele american, Franklin D. Roosevelt, moare în timp ce era în funcție. Vice-președintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea președinte al Statelor Unite.
Franklin Delano Roosevelt (1882-1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933-1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice ale secolului XX-lea atât pe plan național, cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com