L a 15 ianuarie 1622, cu 400 de ani în urmă, s-a născut Molière (n. Jean–Baptiste Poquelin), dramaturg și actor francez, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al unei asociații teatrale, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri. Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca „Bolnavul închipuit” (1673). În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta la casa sa, fără împărtăşanie pentru că doi preoţi refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu. Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.
Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte. În 1792 rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Pere Lachaise din Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.
În ziua de 15 ianuarie a anul 1834 s-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din Bucureşti, „Şcoala de muzică vocală, de declamaţie şi de literatură”. Ea avea menirea de a pregăti actori calificaţi. Directorul şcolii a fost Ion Heliade Rădulescu. Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) a intrat în istorie ca scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul președinte al ei, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.
La 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor. Mihai Elinescu (Mihail Eminovici) a văzut lumina zilei la Botoşani, după alte surse – la Ipoteşti, în Moldova. A fost şi prozator, ziarist, considerat de cititori şi de critica literară postumă, drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Marele poet al românilor s-a stins din viaţă prematur, la 15 iunie 1889 la Bucureşti. Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători. În prezent poemele lui pot fi citite în peste 60 de limbi. În limba lui Shakespeare – cea care ar garanta vizibilitate – a fost tradus prima dată în 1930, de Sylvia Pankhurst. Volumul cu zece poeme era însoţit de o scrisoare a lui George Bernard Shaw şi o introducere de Nicolae Iorga. În 1978, un manuscris cu 69 de poeme traduse în engleză de adolescentul Corneliu M. Popescu a părut la Editura „Eminescu”. Cu un an înainte, în 1977, genialul traducător murise în Bucureşti la cutremur, la doar 19 ani. Nici o altă variantă n-a egalat până acum surprinzătoarele traduceri ale lui Corneliu M. Popescu, superioare oricăror încercări ale specialiştilor. În 1983, The Poetry Society din Marea Britanie a instituit chiar Premiul european de traducere de poezie, în memoria sa.
Primele traduceri de texte integrale din poezia lui Eminescu în limba chineză le-a dat scriitorul şi traducătorul Ge Baoquan (1913-2000). A fost corespondentul agenţiei „China nouă” între 1949-1950, apoi împuternicit cu afaceri al guvernului chinez la Moscova. Într-o zi, a primit cadou un exemplar din prima ediţie rusă a poeziilor eminesciene, care l-au impresionat puternic. El a tradus câteva poezii ale lui Eminescu şi le-a publicat în prestigioasa revistă chineză „Traduceri”, numărul din ianuarie 1955, sub pseudonimul Baoquan. Este vorba de poeziile eminesciene „Pe aceeaşi ulicioară”, „Ce te legeni” , „Şi dacă…”, „Somnoroase păsărele” şi „De ce nu-mi vii”.
Cernăuţi este oraşul unde au fost realizate cele mai multe traduceri în ucraineană ale creaţiei eminesciene. Un fenomen în arta traducerii este considerată varianta în ucraineană a poemului „Luceafărul”, realizată de vestitul poet şi traducător ucrainean, Vitali Kolodii.
La 15 ianuarie 1894 s-a născut în satul Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Targu Jiu, sublocotenentul – erou Ecaterina Teodoroiu, căzută pentru patrie la 22 august 1917, în luptele de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial. Ecaterina Teodoroiu a fost cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. A intrat în conştiinţa populară sub numele de „eroina de la Jiu”.
La 15 ianuarie 1915, în ţinutul Podoliei al Ucrainei (în prezent regiunea Hmelniţki) s-a născut Leo Mol (Leonid Molodojanin), sculptor, pictor, academician al Academiei regale de arte din Canada. A studiat pictura la Viena, apoi la academiile din Leningrad, Berlin şi Haga. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a rămas în Occident. În 1949 s-a mutat în Canada. Slavă mondială i-a adus monumentul lui Taras Şevcenko din Washington. Este autorul monumentelor poetului naţional al ucrainenilor din Canada, Argentina, Rusia. El a creat busturile a trei suverani pontifi – Pavel al VI-lea, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, care se păstrează în Muzeul Vaticanului. În Parcul sculpturilor din Winnipeg, Canada, care îi poartă numele, sunt adunate circa 300 de lucrări ale acestui talentat sculptor ucrainean. Leo Mol a decedat în 2009.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com