La 16 februarie a anului 116 Împăratul Traian primeşte lauri de la Senatul Roman asupra Partiei. Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117) a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale. În 101 a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106 capitala dacilor, Sarmizegetusa, fiind distrusă. Decebal s-a sinucis. Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa la aproximativ 70 kilometri de vechea capitală. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.
La 16 februarie 1813 s-a născut compozitorul, cântăreţul (bas-bariton), artistul dramatic, dramaturgul ucrainean Semen Gulak-Artemovski. Semen Gulak-Artemovski este autorul primei opere ucrainene „Zaporojeanul de peste Dunăre”. Această operă a fost scrisă în anul 1862, înscriindu-se în clasica muzicală ucraineană. Premiera a avut loc la 14 aprilie 1863 pe scana Teatrului Mariinski din Sankt-Petersburg. Semen Gulak-Artemovski este vestit şi ca autor al unor cântece ucrainene, unul dintre ele – „Creşte paltinul lângă ape” – a fost consacrat lui Taras Şevcenko, poetul naţional, cu care Semen Gulak-Artemovski a fost prieten din 1838.
La 16 februarie 1939 s-a născut poetul, prozatorul, eseistul şi traducătorul român Ilie Constantin. Ilie Constantin (1939-2020) a fost reprezentant al generației anilor 60. A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956 – 1961). O dată cu debutul în studenție a avut loc și debutul cu versuri în revista „Tânărul scriitor”. Debutul editorial s-a produs în penultimul său an de studenție, 1960, alături de Nichita Stănescu şi Cezar Baltag, cu placheta „Vântul cutreieră apele”. În 1973 a luat hotărârea autoexilării la Paris. În Franța anului 1991, lui Ilie Constantin, în urma susținerii tezei „Complicitatea fertilă – poeți români, 1951 – 1973, la Institutul Național de Civilizații și Limbi Orientale din Paris, i s-a acordat titlul de doctor în filologie. Ca prozator, Ilie Constantin s-a remarcat prin romanul „Tinerii noștri bunici” (1967), prin volumul de povestiri „Câinele înlăcrimat” (1970) etc. Din limba italiană Ilie Constantin a tradus o antologie de poeme din volumele lui Eugenio Montale, apărută în 1967, la Editura Tineretului (din București), în colecția „Cele mai frumoase poezii“, apoi una din poemele lui Umberto Saba, apărută în 1970.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com