La 19 februarie 1473 s-a născut Nicolaus Copernic, astronom și cosmolog polonez, matematician și economist, preot și prelat catolic. El a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Naționalitatea sa este reclamată și de germani, dar majoritatea istoricilor îl consideră polonez. La începutul secolului al XVI-lea el a dezvoltat celebra sa teorie privind mişcarea corpurilor cereşti. La acea vreme se credea că Pământul era centrul universului şi că celelalte planete se învârt în jurul lui. Teoria lui Copernic susţine că Pământul se roteşte în jurul axei sale şi, ca alte planete, se învârte în jurul Soarelui. Acest lucru face din Soare centrul universului nostru. Lui Copernic i-a fost frică să nu fie pedepsit de biserică şi a aşteptat până la sfârşitul vieţii sale, la vârsta de 70 de ani, pentru a publica teoria sa. Şi-a publicat lucrarea la 24 mai 1543, cu puţin timp înainte de moartea sa. Opera lui Copernic stă la originea revoluţiei ştiinţifice din secolul al XVII-lea, continuată de Kepler şi Galileo.
La 19 februarie 1866 a apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel „Cercetări asupra plantelor hibride”, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității (legile lui Mendel). Johann Gregor Mendel (1822-1884) a fost un călugăr augustinian și cercetător științific. Este considerat drept fondatorul geneticii. Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost îndrumat de profesorii săi de la universitate și de colegii de la mănăstire să studieze variația plantelor, executându-și cercetările în grădina mănăstirii. Între 1856-1863 a cultivat și a studiat plante de mazăre, experiențele sale ducând la generalizările ce ulterior au devenit cunoscute ca „Legile eredității lui Mendel”. Mendel și-a citit lucrarea „Experiențe asupra hibridizării plantelor”, în 1865, la două întruniri ale Societății de Istorie Naturală din Moravia. Publicarea lucrării sale în 1866 în jurnalul societății a avut un impact slab, fiind citată doar de trei ori în următorii 35 ani. După ce și-a completat lucrarea despre mazăre a revenit la experiențele cu albine în scopul dezvoltării cercetărilor sale privind genetica animalelor. El a produs o rasă hibridă de albine, dar nu a reușit să redea un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albine, din cauza controlului complicat al comportării reginei albinelor. A mai descris noi specii de plante, supranumite prescurtat „Mendel”. Promovat la rangul de abate în 1866, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică din cauza numeroaselor și grelelor responsabilități administrative, îndeosebi în disputa dintre guvernul laic și instituțiile religioase cu privire la o impozitare specială. La 21 martie 1872 împăratul Franz Joseph al Austriei l-a decorat în semn de recunoaștere pentru activitatea sa meritorie și patriotică cu Crucea de comandor al Ordinului Franz Joseph. În timpul vieții, rezultatele sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea științifică la vârsta de 61 de ani de nefrită cronică. La numai câteva zile după moartea sa, abatele care i-a succedat i-a ars lucrările din bibliotecă. Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată abia la începutul secolului al XX-lea când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns în mod independent la aceleași concluzii, redescoperind astfel legile eredității.
La 19 februarie 1876 s-a născut genialul sculptor român Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române. Constantin Brâncuşi (1876-1957) şi-a adus o contribuţie covârşitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Genialitatea marelui creator român a fost imediat recunoscută ca atare în ţările occidentale. În primul rând în Franţa, ţara în care şi-a creat cea mai mare parte a operei, apoi şi în restul lumii. Centrul Pompidou, dedicat creaţiilor moderne şi contemporane, adună laolaltă cea mai mare colecţie de artă modernă din Europa, găzduind şi un atelier dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi. Muzeele de artă modernă din New York şi din Philadelphia, Muzeul Guggenheim, însemnate colecţii de artă modernă din Statele Unite şi unele colecţii particulare de renume mondial au strâns şi au prezentat cea mai mare parte a operei lui Brâncuşi.
În România, Constantin Brâncuși a fost „redescoperit” abia în 1964 ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, care include „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și era pe calea dărâmării. În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. La 16 martie același an Constantin Brâncuși se stinge din viață, iar la 19 martie este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În ziua de 19 februarie a anului 1939, în localitatea Gura Vitioarei din judeţul Prahova, s-a născut renumita cântăreaţă de muzică populară Irina Loghin. Tatăl său era basarabean, iar mama – prahoveancă şi au crescut şase copii: patru fete şi doi băieţi. Irina a urmat Liceul de Artă din Bucureşti şi Şcoala populară de artă la Ploieşti. A debutat în 1963. A fost, pe rând, solistă a ansamblului „Ciocârlia”, „Barbu Lăutaru” și „Ciprian Porumbescu”. Are un număr impresionant de turnee, albume şi spectacole. A lansat mai multe cântece de mare succes, cunoscute de melomani de pe ambele maluri ale Prutului. Renumita cântăreaţă este în topul preferinţelor la mai multe posturi de radio din România şi Republica Moldova. A concertat de mai multe ori la Chişinău şi a colaborat cu orchestrele „Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor” ş.a. Cu o bogată activitate concertistică și cu un număr mare de evidențieri discografice, Irina Loghin a cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com