La 19 ianuarie 1629 a decedat Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Anastasie Crimca. S-a născut în a doua jumătate a secolului XVI. Datele biografice din perioada iniţială a vieţii sale sunt cunoscute cu aproximaţie. Se admite că este de baştină din Suceava, din familia negustorului Ioan Crimca. Numele său de mirean era Ilie, căruia în 1587 domnitorul Petru Şchiopul i-a dăruit pentru slujba credincioasă o selişte. Se presupune că s-a călugărit în acelaşi an la Mănăstirea Putna, ca un an mai târziu să devină egumenul Mănăstirii Galata din preajma cetăţii de scaun a Ţării Moldovei. În timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova, este ales episcop al Rădăuților (iunie 1600); în septembrie 1600 a pierdut scaunul, retrăgându-se la moșia sa Dragomirești, lângă Suceava. În 1602 a ctitorit (împreună cu frații Lupu și Simion Stroici) o bisericuță, devenită apoi bolniță, iar mai târziu biserica monumentală a mănăstirii care se va numi Dragomirna, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale începutului de epocă modernă în spațiul românesc. În primăvara anului 1606 este ales episcop de Roman, iar în primăvara lui 1608 Mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava, păstorind până la moarte (cu o întrerupere în anii 1617 – 1619). În calitate de mitropolit a luat măsuri pentru o mai bună desfășurare a vieții mănăstirești și pentru scutirea slujitorilor Bisericii de dări; a avut o atitudine potrivnică închinării lăcașurilor așezămintelor din afara țării și împotriva călugărilor străini aflați în mănăstirile moldovene (în marea lor majoritate greci).
A îndeplinit două misiuni diplomatice în Polonia, din încredințarea domnilor țării; a înființat, cu cheltuiala sa, un spital în Suceava (1619). A purtat o grijă deosebită ctitoriei sale Dragomirna.
Aici a creat o adevărată școală de caligrafi miniaturiști, Crimca însuși fiind înzestrat cu talent artistic deosebit. După calculele specialiştilor până în prezent se cunosc nouă manuscrise executate de Anastasie Crimca, iar altele trei doar semnalate. Dintre cele mai cunoscute opere de copist ale cărturarului moldovean fac parte „Tetraevanghelierul” şi „Evanghelia” din 1609, două Liturghiere din 1610, „Tetraevanghelierul” din 1614, „Liturghierul” şi „Psaltirea” din 1616, precum şi un „Apostol” din 1619, toate aflate în colecţiile din România. De asemenea lui Anastasie Crimca i se atribuie, reieşind din maniera de executare, un şir de alte manuscrise în număr de circa 25. Dintre acestea 13 aparţinând lui Anastasie şi şcolii sale caligrafice au fost identificate în bibliotecile şi arhivele din Ucraina şi Rusia. Alte opere ale lui Anastasie Crimca au ajuns în bibliotecile din Viena, după anexarea Bucovinei de către austrieci. Cercetătorii constată că în opera lui A. Crimca sunt originale interpretări picturale ale literaturii creştine şi ca imaginaţie depăşesc modelele clasice bizantine şi slave.
În ziua de 19 ianuarie 1806 s-a născut în localitatea Bezin (azi Donici, raionul Orhei, R. Moldova), fabulistul român Alecu (Alexandru) Donici. Creaţia sa a fost influenţată de fabulele lui La Fontaine și Krîlov. În 1835 s-a evidențiat ca traducător în revista moscovită „Teleskop”. În cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale. La Iași deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi – cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățământului public, a presei periodice, a teatrului național. Alecu Donici întreține legături strânse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a scris poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și de alți contemporani. Eminescu însuși îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune”. Alecu Donici s-a stins din viaţă la 21 ianuarie 1865 la Iași, în Principatele Unite.
La 19 ianuarie anul 1890 s-a născut Ştefan Procopiu, fizician român, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române, desemnat în două rânduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel. Este descoperitorul magnetonului Bohr-Procopiu (1919, alături de Niels Bohr) şi al Efectului Procopiu de depolarizare a luminii. Ştefan Procopiu, savant de talie mondială, a încetat din viață la Iași, la 22 august 1972. A publicat 177 de lucrări științifice.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com