La 21 noiembrie 1615, Alexandru Movilă, al doilea fiu al lui Ieremia Movila, îl înfrânge pe Ştefan Tomşa în lupta de la Tătăreni şi devine domn al Principatului Moldova. A fost domnit între 22 noiembrie 1615 – 2 august 1616. Alexandru Movilă fost ridicat pe tron cu ajutor polonez, cu sprijinul nobililor polonezi Mihail Wisniowiecki şi Samuel Koreki, de mama sa Elisabeta (Elisaveta), care făcuse același lucru și pentru celălalt fiu, Constantin Movilă. Domnul Ștefan al IX-lea Tomșa a fugit în Muntenia, de unde s-a întors cu ajutor de la domnul Radu Mihnea. Nu reușește să-și recâștige tronul, dar arde orașul Iași. Stricându-se relațiile dintre turci și polonezi, turcii și tătarii hotărăsc să-l aducă domnitor pe Radu Mihnea. După înfrângerea suferită la Drăcșani în 3 august 1616, turcii îi prind pe Alexandru împreună cu mama sa Elisabeta și cu fratele său Bogdan, și-i duc la Constantinopol. Aici, deși Elisabeta era o creștină foarte credincioasă, este silită ca împreună cu fiii ei să treacă la mahomedanism, ca să-și salveze atât viața cât și copiii. Este dusă apoi în haremul unui agă, unde moare după anul 1620. Înainte de a pleca din țară, ea și-a tăiat părul și l-a trimis la Mănăstirea Sucevița, refăcută de soțul ei și care a fost pus într-o sferă de argint sub policandru.
La 21 noiembrie 1694 s-a născut Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet. Voltaire (1694-1778) a fost un scriitor, filosof, istoric, dramaturg, prozator și epistolier al Iluminismului francez. Debutează în literatură la vârsta de 16 ani, fiind elev la Colegiul Louis le Grand. El a fost extrem de critic al catolicismului predominant, și, în special, el credea că Biblia era o referință legală și / sau morală depășită, că a fost în mare măsură metaforic oricum, și că a fost munca omului și nu un dar divin, toate care i-au câștigat oarecum o reputație proastă în Biserica catolică. Atitudinea lui față de Islam a variat de la „o sectă falsă și barbari” la „o religie înțeleaptă, severă, castă și umană”. El a arătat, de asemenea, la un moment dat o înclinație spre ideile hinduismului și lucrările preoților Brahman. Voltaire este cunoscut pentru mai multe aforisme memorabile, cu toate că ele sunt adesea citate din context.
La 21 noiembrie 1887 a decedat, la vârsta de 57 de ani, Petre Ispirescu, scriitor şi folclorist român, unul dintre cei mai importanţi culegători de folclor din secolul al XIX-lea. Principala operă a vieții sale, culegerea „Legendele sau basmele românilor”, cu 37 de basme și prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu i-a fost publicată colecția „Jocuri și jucării de copii”, care valorifica folclorul copiilor.
La 21 noiembrie 1916 a decedat Franz Josef I al Austriei. Franz Josef I (1830-1916) a fost împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei şi Boemiei, rege al Croaţiei, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului. Francisc Iosif I a fost martorul primilor 2 ani din războiul ce avea să pună capăt, printre altele, și imperiului său. I-a succedat la tron împăratul Carol I al Austriei. Motto-ul lui, ca suveran austriac, a fost: „Uniți întru putere”.
La 21 noiembrie 1895, la Lugoj s-a născut marele tenor român, Traian Grozăvescu. Traian Grozăvescu (1895-1927) a urmat Facultatea de Drept la Budapesta, unde începe în 1914 și cursurile Academiei de Muzică. Debutează la Cluj în 1919, unde obține succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 și cu vocea sa excepțională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. Câștigă stima unor muzicieni celebri. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în „Rigoletto”. Peste numai 5 zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj. Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se și Concursul Internațional de canto „Traian Grozăvescu”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com