La 27 septembrie 1716 a murit, asasinat în Rumelia, Antim Ivireanul. Antim Ivireanul (1650-1716) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 27 septembrie. Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia), Antim Ivireanul a fost luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah. Prin 1689 – 1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți.
La 27 septembrie 1945, la Sinăuţi, regiunea Cernăuţi, s-a născut Vasile Tărâţeanu, distins poet şi activist public, membru de onoare al Academiei Române. Regretatul poet Mircea Lutic repeta fraza, că unul singur, Vasile Tărâţeanu, deseori face mai mult decât instituţii întregi. Comunitatea românească din nordul Bucovinei niciodată n-a fost lipsită de oameni cu energie spirituală colosală, care prin fapte şi-au demonstrat devotamentul şi marea iubire de neam. În perioada de la finele secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea acest rol a fost pregătit pentru Vasile Tărâţeanu. Academicianul Mihai Cimpoi a accentuat: „Cu sufletul mai mare decât mărunta-i dar vânjoasa făptură, Vasile Tărâţeanu este veşnicul pelerin romantic cu pielea tăbăcită de cele patru vânturi, dedicat apostolatului cultural românesc-bucovinean şi unui recitativ poetic al înstrăinării în maniera Goga sau folcloric-eminesciană. El scoate versul de-a dreptul din sufletul său înstrăinat, fără dichisuri şi zorzoane sonore, mereu cu coarda înstrunată la sunetele amar-dulcei Bucovine”. „Pelerinul romantic” Vasile Tărâţeanu a devenit o adevărată legendă, cel care căuta să promoveze, şi nu fără succes, în întregul areal românesc talentele româneşti din actuala regiune Cernăuţi, totul ce este de valoare în acest ţinut, consfinţit cu paşii săi de tânărul Eminescu. Dar, mai întâi de toate, Vasile Tărâţeanu a fost un poet profund. La 8 august 2022 a trecut în eternitate. A fost înmormântat în vechiul cimitir din oraşul Cernăuţi, în sectorul unde îşi dorm somnul de veci marile personalităţi ale neamului românesc din Bucovina.
La 27 septembrie 1952 s-a născut Dumitru Prunariu, cosmonaut, primul şi până în prezent singurul român care a zburat în spaţiul cosmic. Dumitru Dorin Prunariu s-a născut la Braşov, unde a urmat şcoala generală şi liceul. A absolvit apoi Universitatea Politehnică din Bucureşti în 1976 cu specializarea inginerie aeronautică, după care a lucrat pentru scurt timp la IAR Braşov. În 1977, a devenit pilot în aviaţia armatei române şi la câtva timp a fost recrutat în programul Intercosmos. La 14 mai 1981, la numai 29 de ani, Dumitru Prunariu a devenit primul român care a zburat în spaţiu la bordul navetei Soiuz 40. Naveta a fost lansată de la cosmodromul Baikonur, iar din echipaj mai făcea parte şi cosmonautul rus Leonid Popov. Cei doi au rămas pe staţia Saliut 6 aproape o săptămână unde au realizat experimente ştiinţifice legate de câmpul magnetic al Pământului. Durata zborului în spaţiu a romanului a fost de 7 zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde. Dumitru Prunariu este cel de-al 104-lea cosmonaut din lume şi este membru corespondent al Academiei Internaţionale de Aeronautică, membru fondator al Asociaţiei Explorărilor Spaţiului Cosmic, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române.
La 27 septembrie 1972 a decedat Maria Lătărețu, vestită cântăreață română de muzică populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind supranumită deseori Privighetoarea Gorjului. În cariera sa Maria Lătăreţi (1911-1972) a susținut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV. Încă din copilărie, Maria Lătărețu a cântat la hore, nunți, petreceri boierești etc. La 13 ani fratele artistei, Ioniță Borcan, îi cumpără o chitară și o învață să se acompanieze. În 1928 ea se căsătorește cu vioristul Mihai Lătărețu și cântă împreună în mai toate satele din Gorj. Ajunge pentru prima oară în Bucureşti în 1933, unde cântă pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, întorcându-se apoi în Gorj. În 1937 este descoperită în Gorj de o echipă de folcloriști. Încântați de vocea, stilul și de repertoriul său tradițional, au invitat-o la Bucureşti pentru a o înregistra. Primele înregistrări ale Mariei Lătărețu au fost efectuate, pe cilindri de fonograf, la data de 19 iulie 1937. Cântă cu taraful soțului ei până în 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor. De aici se pensionează în 1966. Întreprinde numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate. În septembrie 1972 Maria Lătărețu a pornit într-un turneu în toată țara. Moare, din cauza unei congestii cerebrale, la 27 septembrie 1972, în culise, după ce și-a susținut recitalul, la căminul cultural din comuna Româneşti, judeţul Botoşani. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com