Plante care au grijă de tiroidă

thumb

O glandă de maximum 30 de grame controlează toate reacţiile şi procesele chimice din organism. Pentru că, adesea, funcţionarea ei este perturbată, plantele te ajută să o ţii sub control.
 Talpa-gâştei
thumbAtunci când activitatea glandei tiroide creşte, medicii pun diagnosticul de hipertiroidie. În acest caz, talpa-gâştei este o plantă a cărei folosire a fost recunoscută de specialiştii
Comisiei Europene ca tratament adjuvant. Proprietăţile pentru care este folosită sunt cele de calmare a ritmului cardiac, care devine alert în hipertiroidie.
Talpa-gâştei se întrebuinţează sub formă de infuzie, care se prepară din 1,5 grame de plantă uscată la o cană cu apă. Zilnic se beau câte trei căni din acest ceai.
Atenţie, însă! Folosirea acestei plante este contraindicată femeilor însărcinate. Bun reglator tiroidian este şi iarba de ghimpe. Aceasta se administrează sub formă de pulbere, din care se iau câte trei linguriţe pe zi. Cura durează trei săptămâni, cu pauză de zece zile.
 Meiul şi melisa inhibă hormonii
Cercetări clinice recente arată că meiul, cervana şi melisa inhibă efectele stimulante ale unui hormon (TSH) asupra tiroidei, fiind benefice în tratamentul hipertiroidiei. Specialiştii recomandă infuzii din 1-3 g de plantă uscată la 150 ml de apă fierbinte. Se beau trei căni zilnic.
 Coada-şoricelului pentru hipotiroidie
coada-soriceluluiÎn caz de hipotiroidie (ceea ce înseamnă un deficit de hormoni tiroidieni), se recomandă infuziile din coada-şoricelului şi creţişoară. Acestea sunt recunoscute pentru că reglează funcţiile tiroidei.
Cele două plante se combină şi din acest amestec se adaugă o linguriţă în 250 ml de apă fiartă. Se beau două căni de ceai pe zi, una dimineaţa şi una seara, cu jumătate de oră înainte de masă.
Diferenţă
Printre semnele hipertiroidiei se numără palpitaţiile cardiace, scăderea în greutate, deşi există un apetit crescut, oboseală, anxietate, iritabilitate, insomnii, transpiraţie abundentă. În schimb, hipotiroidia este caracterizată prin luare în greutate, apariţia guşei, tulburări de memorie şi de concentrare.
 Ceapa E bună, dar cu măsură!
Tot în tratamentul naturist al hipotiroidiei intră şi ceapa şi usturoiul. Acestea trebuie consumate zilnic. Este bine de ştiut că cele două legume prezintă contraindicaţii importante.
Astfel, ceapa şi usturoiul sunt contraindicate persoanelor care au probleme gastrointestinale, ulcer sau gastrită hiperacidă, dar şi mamelor care alăptează.
Algele cresc secreţia de hormoni
Dintre toate algele marine, cea brună este cea mai indicată pentru stimularea secreţiei de hormoni tiroidieni. Ea se administrează sub formă de infuzie, care se prepară din două-trei linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă. Din acest amestec se bea de trei ori pe zi.
Atenţie!
Alimente interzise în hipertiroidie: fructele de mare, nucile (bogate în iod).
Alimente interzise în hipotiroidie: ridichea neagră, varza şi piersicile (influenţează sinteza hormonilor tiroidieni).

 

Добавить комментарий