Poroșenko a semnat legea cu privire la automobilele cu numere de înmatriculare străină

evroblyahi-900x6001

Petro Poroșenko a semnat vineri, 23 noiembrie 2018, legile №8487 și №8488, privind „Reglementarea procedurile vamale la importul autoturismelor cu numere de înmatriculare străină”. Șeful statului a anunțat despre aceasta pe propria pagină de Facebook, scrie Ukrainska Pravda.

„Am semnat legile №8487 și №8488 care prevăd legalizarea automobilelor cu numere europene de înmatriculare, importate cu încălcarea legislației vamale și fiscale. Toate fondurile adunate, de la prima și până la ultima grivnă, vor fi direcționate în Fondul de Pensii, pentru acoperirea deficitului, indexarea pensiilor și achitarea salariului minim. Acest lucru este prevăzut în mod clar și neechivoc prin lege”, a spus Poroșenko.

Reamintim că proprietarii de mașini cu înregistrare străină s-au poziționat împotriva acestor legi și au organizat săptămâna aceasta ample manifestații de protest în mai multe orașe din țară, precum și la Kiev. În regiunea Cernăuți deținătorii de „eurorable”, în semn de protest au blocat traficul rutier în localitatea Ataki, care face legătura cu regiunea Hmelnițki.

În același timp, Nina Iujanina, președintele Comisiei parlamentare pentru politică fiscală și vamală, a declarat că anularea accizelor la importul de autoturisme este ilogică și nu corespunde intereselor statului. Potrivit ei, „nu sunt prevăzute compromisuri cu utilizatorii de autoturisme înregistrate în străinătate”.

Добавить комментарий