Preşedintele Klaus Iohannis, în timpul convorbirii telefonice de miercuri, i-a amintit lui Volodymyr Zelenski că această lege a trezit îngrijorarea autorităţilor române şi reprezentanţilor comunităţii româneşti din Ucraina, comunică TSN. „Preşedintele Klaus Iohannis l-a rugat pe Preşedintele Zelenski să găsească rapid soluţii pentru această problemă. În acest sens preşedinţii au convenit că în timpul imediat următor miniştrii de Externe ai ambelor ţări vor negocia referitor la rezolvarea bilaterală a chestiunilor menţionate”, se subliniază în comunicat. Totodată, Preşedintele român a confirmat susţinerea de către România a căii europene a Ucrainei şi a salutat desfăşurarea reformelor în conformitate cu angajamentele, asumate în relaţiile cu Uniunea Europeană.
Canalul de televiziune românesc Digi24 HD a mai precizat: „Președintele Klaus Iohannis a exprimat profunda îngrijorare și preocupare față de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile și a infrastructurii critice ale Ucrainei, care reprezintă crime de război conform dreptului internațional umanitar, și a condamnat ferm atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat Ucraina în întuneric și frig. Președintele României a reamintit sprijinul consistent și multidimensional acordat de țara noastră, atât prin asistență directă, sprijin pentru refugiați, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât și prin susținerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancțiunilor împotriva Rusiei și, respectiv, a acțiunilor vizând izolarea internațională a Rusiei. În context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că România va continua să acționeze pentru a ajuta Ucraina și poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie”.
Referitor la problemele privind minoritatea românească, Preşedintele Volodymyr Zelenski şi-a exprimat deschiderea în căutarea soluţiilor, pentru ca comunitatea românească din Ucraina să se folosească exact de aceleaşi drepturi de care se foloseşte comunitatea ucraineană din România, citează Serviciul de presă al Preşedintelui român poziţia liderului ucrainean. Volodymyr Zelenski a mulțumit României pentru solidaritate și sprijin în ceea ce privește rezistența în fața agresiunii ruse. „Împreună cu Președintele Klaus Iohannis am convenit asupra pașilor pentru dezvoltarea în continuare a cooperării dintre Ucraina și România, în primul rând în sectorul apărării. Am mulțumit României pentru solidaritatea și sprijinul acordat în ceea ce privește rezistența în fața agresiunii ruse. Am discutat formula de pace și problemele agendei bilaterale”, se arată în mesajul transmis de liderul de la Kiev pe rețelele sociale, postat de Digi24 HD.
Legea privind minorităţile naţionale a fost adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la 13 decembrie 2022. Adoptarea acestei legi este una din cerinţele principale referitoare la aderarea Ucrainei la UE. Preşedintele Volodymyr Zelenski a promulgat legea. Ministerul Afacerilor Externe al României consideră regretabil faptul că legea a fost adoptată în absența unei noi consultări a Comisiei de la Veneția a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător și clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com