Consiliul Orășenesc Cernăuți a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind achiziționarea de troleibuze și autobuze, atât noi cât şi second hand. Suma totală a achiziției se ridică la 200 milioane grivne.
Mijloace de transport în comun vor fi procurate din statele membre ale UE, în sistem leasing financiar, derulat pe o perioada de cinci ani, cu avans de 18%.
Hotărârea privind achiziționarea de troleibuze și autobuze a fost aprobată cu votul a 28 consilieri cernăuțeni, ceea ce înseamnă că se poate organiza licitația.