Prin Herța lui Gheorghe Asachi (fotoreportaj)

DSC_0099

Prima zi de Făurar, zi de sâmbătă. La Herța viața decurge liniștit și nici nu-ți vine să crezi că începe cea mai capricioasă lună a iernii. Nici urmă de zăpadă, iar lanurile din jurul orașului sunt în așteptarea zefirului – vântul cald de primăvară care usucă drumurile și cărările, chemându-i pe agricultori în câmp. Dar e foarte posibil ca crivățul s-o ia înaintea lui, doar lupul încă n-a mâncat iarna, după cum spune o vorbă românească înțeleaptă.

Herța este localitatea de baștină a lui Gheorghe Asachi – renumit cărturar moldovean, deschizători de drumuri, căci fiul preotului Lazăr Asachi a activat cu succes în mai multe domenii: teatru, învățământ, presă. El a fost întemeietorul Academiei Mihăilene, a întemeiat prima gazetă românească din Moldova – „Albina Românească”. Herțenii țin cu mândrie la renumitul lor copământean. În vechiul parc din oraș este ridicat bustul lui Gheorghe Asachi, îi poartă numele Biblioteca raională, aflată chiar alături. Placa de la intrare ne amintește că Gheorghe Asachi în tinerețile sale a făcut carte la Lemberg (Lvivul de astăzi), unde a fost transferat cu serviciul tatăl său, și a scris opere literare cu tematică moldo-ucraineană.

Gheorghe Asachi credea în cuvântul scris ca forța de propășire și de iluminare a poporului. În acest context el afirma: „O națiune care a pierdut încrederea în sine, între toate altele este cea mai mizerabilă, pentru ca a frânt bastonul pe care se putea răzima”. Spre marea cinste a herțenilor, ei țin la cuvântul lor românesc. Ca niște albine harnice muncesc întru obținerea mierii spirituale bibliotecarele din Herța și din raion. Îndrumate de neobosita Elena Mihai, ele continuă să-și îndeplinească misiunea în condiții de criză financiară și caută diferite posibilități pentru a completa fondurile bibliotecilor cu mai multă carte românească.

–La sfârșitul anului trecut am primit de la Cernăuți un lot de cărți românești, e o donație făcută de partea română. Le citesc elevii, după programa școlară, iar pe pensionari îi interesează opere din literatura universală, traduse în limba română, îmi spune bibliotecara de serviciu, Viorica Amihalachioaie.

Colaborarea cu biblioteci din România este la ora actuală una din puținele posibilități reale de completare a fondurilor de carte românească și bibliotecarii din Herța nu ratează o astfel de ocazie. Oricum, bibliotecarele de la Herța acționează în spiritul lui Gheorghe Asachi. În bibliotecă este și un tablou, care îl reprezintă pe Gheorghe Asachi – propășitor al științei de carte.

În vecinătatea parcului cu bustul lui Gheorghe Asachi se află fostul conac al pictorului Artur Verona, în prezent sediul Administrației Raionale de Stat, iar alături – vechea biserică cu hramul Sfântul Spiridon. În târgul Herței, cu frumoase tradiții cărturărești, vorba românească mai sună duios. Îi insuflă puteri tot credința strămoșească. Nu în zadar Gheorghe Asachi spunea: „Religia este singura putere, căreia te poți pleca fără a te înjosi”. Or, neamul marelui cărturar poate dăinui pe aceste meleaguri prin limbă și credință.

Vasile Carlașciuc
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.comDSC_0101 DSC_0101 DSC_0103 DSC_0107 DSC_0112 DSC_0115 DSC_0117

Lasă un răspuns