De Ziua victoriei colaboratorii Direcţiei de luptă contra crimei organizate în domeniul economic l-au reţinut pe comisarul militar al Comisariatului raional mixt, precum şi pe complicele acestuia, în timpul luării mitei în sumă de 700 de dolari americani. Funcţionarul a cerut mită de la o locuitoare a raionului pentru amânarea satisfacerii serviciului militar de către rudele acesteia în teritoriul din zona Operaţiunii antiteroriste. Procuratura regiunii Cernăuţi a intentat un dosar penal. Infractorii au fost reţinuţi, iar banii confiscaţi. Infractorii riscă cu închisoare de la cinci până la zece ani cu privarea de dreptul de a ocupa posturi sau a se ocupa de oarecare activitate în decurs de trei ani cu confiscarea averii. Se spune că persoana menţionată lua mită exclusiv în dolari.