Recent un locuitor al satului Colincăuți, raionul Hotin, a descoperit în pădurea locală un proiectil neexplodat din timpul Primului Război Mondial. Bărbatul nu a ezitat și imediat a anunțat salvatorii despre descoperirea periculoasă.
La fața locului s-au deplasat un grup de pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă a Ucrainei în regiunea Cernăuți, care au constatat că proiectilul provine într-adevăr din Primul Război Mondial.
Pirotehniștii au luat decizia de a evacua zona, pentru a feri oamenii de posibilitatea unei tragedii, iar proiectilul a fost ridicat de specialist în vederea distrugerii.