„Aho, aho, copii și frați…”. Așa încep mai toate plugușoarele românești. Așa începeau și plugușoarele publicare în ziarele de expresie românească din regiunea Cernăuți de-a lungul anilor. „Mâine anul se înnoiește,/ Plugușorul se pornește…”. Vestea sosirii unui nou an era anunțată de „ceata de urători”, formată din unul sau doi colaboratori ai redacției și din corespondenți voluntari care trimiteau plugușoarele lor. Acestea erau selectate, prelucrate și pregătite pentru tipar. Cititorii așteptau cu nerăbdare primul număr de ziar cu plugușorul aliniat în coloanele lui. Creația colectivă avea un farmec aparte, cu unele exagerări pentru a spori efectul satiric, așa cum e și tradiția populară: de a trece cu speranță, optimism și voie bună cumpăna dintre ani. Este un semn bun pentru vremuri bune.
Vremurile s-au schimbat și s-a rărit ceata de urători. De fapt, s-a rărit numărul publicațiilor care continuă să apară pe suport de hârtie. Ajunși și de data aceasta la un nou hotar de ani, aruncăm și o privire în urmă, căutând ceea ce a fost bun și plăcut sufletului nostru. Printre multe lucruri bune găsim în troienele mari ale amintirilor și acea ceată de urători de cândva, care venea în mii de case cu mesajul tipărit pe șpalturile de ziar. Merită să ne amintim de ei, căci au lăsat în sufletele oamenilor semințele prosperării, au respectat și au cinstit tradițiile. Plugușorul gazetăresc devenise un fel de gen specific presei de expresie românească.
La ziarul regional „Zorile Bucovinei” alcătuirea plugușorului i-a fost încredințată lui Dumitru Covalciuc. Iar „urătorii” îi aduceau lui direct strofele alcătuite de ei. Anume el, Dumitru Covalciuc, l-a încurajat să se preocupe de creația populară pe fostul lucrător al culturii, apoi muncitor forestier, Dragoș Tochiță din Pătrăuții de Sus. Cu timpul, autorul de plugușoare Dragoș Tochiță a devenit autor de culegeri de folclor, descriind cu străduință obiceiurile Sărbătorilor de iarnă din satul său natal, precum și din celelalte localități românești din Valea Siretului.
„Plugușorul” a fost genul preferat al mecanizatorului Porfir Sanduleac din Mălinești. Deprins să scrie permanent la ziar diferite istorioare din viața consătenilor, „moș Porfir”, cum îi spuneam noi, jurnaliștii, în ritmul „Plugușorului” se simțea în apele sale. Vorba lui de haz se potrivea de minune pentru demascarea relelor și slăbiciunilor omenești, „biciuindu-le” cu comparații potrivite. Posibil că moș Porfir le ticluia la cârma tractorului, arând în schimbul de noapte lanurile gospodăriei agricole.
Tot de la cârma tractorului s-a alăturat cetei de urători și Petru Mițnei din Stălinești. „Brazda de plug” trasă de el în gazetărie s-a dovedit a fi cu mult mai scurtă decât cea a lui Porfir Sanduleac. Important este că el a scris sincer și simplu, așa cum a simțit cu inima de mecanizator farmecul muncii de plugar.
Umorist înnăscut, pedagogul Ion Bândiu, originar din Ciudei, care și-a trăit viața la Mahala, a prins firul hiperbolizării unor cusururi pentru ca oamenii să le vadă de la o poștă. „Așa e plugușorul, ca să dai cu biciul în tot ce e rău și stă în calea cea bună a omului”, mai spunea Ion Bândiu când venea la redacție cu plugușorul scris pe foi de caiet școlăresc.
Pedagog și profesor de română a fost și un alt urător, Ion Posteucă, din Stănești. Ca bun prieten al ziariștilor și activ corespondent voluntar, Ion Posteucă s-a lăsat „ademenit” și de plugușoare. S-a manifestat și ca folclorist. În monografia sa despre satul Stănești are și un capitol de folclor și tradiții locale.
Neobosita „ceată de urători” a tras „brazdă lată de sub plug” nu numai pe ogorul „Zorilor Bucovinei”. Au compus plugușoare și pentru ziarele raionale, pentru „Concordia” și „Libertatea Cuvântului”. Erau invitați și în fața microfonului de la Redacția emisiuni în limba română a Radiodifuziunii regionale. Odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, neapărat își făcea cale spre Cernăuți Porfir Sanduleac, având plugușoare pentru toate redacțiile românești, pentru ca să n-o obijduiască pe nici una. Odată i-a adus pe cei de la televiziunea regională la Mălinești ca să vadă întreaga lume cât de frumoase sunt obiceiurile de Crăciun și de Sfântul Vasile în Mălineștiul său natal. Erau oaspeți așteptați la aceste emisiuni Dragoș Tochiță și Ion Bândiu.
Din studioul Redacției regionale emisiuni în limba română au răsunat plugușoare de un înalt nivel artistic, scrise de titularul ei, poetul Ilie Tudor Zegrea. Metaforele poetice alese de autor se înscriau armonios în specificul plugușorului.
Plugușorul făcea parte și din programele de Revelion ale Redacției emisiuni în limba română a Postului de Radio Ucraina Internațional. De regulă, plugușorul era alcătuit de colaboratorii redacției. Regretatul Serghei Gujuc, cu cel mai mare stagiu de muncă în redacție, avea misiunea de a aduce de acasă, în ziua imprimării emisiunii, un clopoțel. Pe fondalul clinchetului de clopoțel urătorii își citeau la microfon mesajul.
În ajunul Anului Nou mulți români din regiune căutau să asculte plugușorul la aceste posturi de radio. Se delectau sufletește și primeau o doză de optimism și încredere pentru anul care bătea la poarta timpului. Acum sunt alte vremuri, cu alte cerințe și încercări. Au rămas în afara timpului autorii plugușoarelor gazetărești. De la Poarta Raiului ei ne veghează brazda spirituală sub care lăsăm, la orice început, semințele binelui și veșniciei.
Nu putem spune că tradiția a dispărut. De un sfert de veac poetul Nicolae Șapcă scrie plugușoare pentru ziarul la care trudește – „Monitorul Bucovinean” (cu denumirea inițială „Monitorul de Hliboca”). „Aho, aho…” – un ecou specific românesc ce vine din trecut și se îndreaptă spre viitor, cu toată puterea cuvântului încărcat cu har și optimism.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com