A furat un automobil, dar n-a ajuns prea departe cu el. Este isprava unei adolescente în vârstă de 16 ani, care este suspectat că a furat o mașină.
Incidentul a avut loc luni, 21 ianuarie a.c, în orașul Storojineț. Proprietarul automobilului de marca Volkswagen Golf, şi-a parcat unitatea de transport în faţa porţii, iar, după puţin timp, a depistat că aceasta a dispărut.
Bărbatul a anunţat imediat oamenii legii, care au intervenit prompt. În urma măsurilor speciale de investigaţii, forţele de ordine au găsit vehiculul, dar și persoana în cauză la o benzinărie din apropierea localității Budineț.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat că tânăra consumase băuturi spirtoase.