Recent, cernăuțeanul Porfir Ciocalău și-a sărbătorit jubileul de 85 de ani. Născut în satul Berestea, el a lucrat mulți ani la Uzina „Legmaș” din Cernăuți, a fost lider sindical al colectivului muncitoresc de la această întreprindere. Deși uzina nu mai funcționează, au rămas doar unele secții auxiliare, dar mai mulți foști tehnicieni, ingineri și conducători ai unităților de producție continuă să întrețină relații prietenești.
–Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută, când în ziua mea de naștere m-a felicitat fostul director al uzinei, Vasile Mustață. El i-a adunat pe bunii noștri colegi și la restaurantul din Ceahor am marcat împreună jubileul meu. De altfel, ne adunăm împreună și cu prilejul Zilei lucrătorilor din industria constructoare de mașini, cu ocazia sărbătorii noastre profesionale, remarcă domnul Porfir Ciocalău.
Chiar și la această vârstă onorabilă Porfir Ciocalău își găsește ocupație. În primul rând, este un electrician calificat și la serviciile lui apelează des cunoscuții. Îi place foarte mult lectura, se interesează de istoria neamului nostru, precum și a ținutului natal. Este abonat la ziarele românești care mai apar în regiune și le citește cu mare atenție.
–Studiile mi le-am făcut în limba rusă, în mediul muncitoresc, la uzină comunicam mai mult în rusă sau ucraineană, dar nu mi-am uitat limba maternă – româna. Cu consângenii mei vorbesc românește și niciodată n-am evitat să spun că sunt român. Mi-am făcut serviciul militar la marină, în anii 1957-1962. Fiind în Leningrad, am dat de o carte cu versuri de Mihai Eminescu și am cumpărat-o. Era o traducere în limba rusă. Am călătorit cu ea prin apele Oceanului Înghețat de Nord și când organizam pe corabie vreo acțiune culturală, recitam întotdeauna poezia eminesciană „Floare albastră”. Mi se părea că se topesc zările, se scurtează depărtarea și eu sunt aproape de locurile natale. Când echipajul dorea să mă felicite cu anumite ocazii, lansa la postul de radio de pe corabie o melodie „moldovenească”, după cum spuneau camarazii. Iar în anul 1961, când ne aflam în orașul Baltiisk de lângă Kaliningrad, acolo era în turneu vestita cântăreață din Moldova, Tamara Ciobanu, acompaniată de Orchestra „Flueraș”. Am fost la concertul ei, am urcat pe scenă și am felicitat-o în limba cântecelor pe care ea le interpreta. A fost un moment plăcut pentru ea, dar și pentru mine, își amintește domnul Porfir.
Cuvântul românesc îi alungă singurătatea.
–Citesc zilnic ceva în limba română. Mă opresc din citit când nu înțeleg vreun cuvânt și îl caut în dicționar. Practic acest lucru de mai mulți ani. Este o adevărată delectare pentru mine, la fel ca și răsfoirea albumelor de familie, cu fotografiile îngălbenite de vreme…
Pentru site-ul „Libertății Cuvântului” am ales cinci fotografii din aceste albume ale lui Porfir Ciocalău. Cinci clipe fericite din noianul amintirilor…
–Iată așa eram în tinerețe, când navigam în apele reci ale marelui Ocean Nordic. Iată, pe scenă, mulțumindu-i artistei poporului, Tamara Ciobanu, pentru „cântecele de acasă”. Iar aici sunt în uniformă de marinar, sosit în concediu acasă. Fotograful satului, Vasile Steț, Dumnezeu să-l ierte, m-a fotografiat în fața casei părintești. Într-o altă fotografie suntem împreună, tineri și fericiți – cu soția Lida și cu cei doi fii – Dumitru și Petru. Când vin la Berestea, trec neapărat și prin Doljoc, satul vecin, de unde este mama mea. Iată-ne lângă fântâna și tufele de trandafir din curtea casei familiei lui Leonid și Svetlana Bodnariuc, comentează fotografiile domnul Porfir Ciocalău.
Mulți ani înainte, bunul nostru român!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com