Preşedintele Societăţii Culturale „Ştefan cel Mare” — Bucovina din municipiul Suceava, prof. dr. Mugur Andronic, a propus oficial Consiliului Judeţean Suceava şi administrației regiunii Cernăuţi refacerea monumentului dedicat memoriei soldaţilor şi ofiţerilor români şi ucraineni ai fostului regiment cezaro-crăiesc nr. 41 de la Cernăuţi, căzuţi în timpul Primului Război Mondial, ţinând cont că în toamna anului 2018 se va împlini centenarul încheierii primei mari tragedii mondiale. — transmite Monitorul de Suceava.
Prof. dr. Mugur Andronic a explicat faptul că „la scurt timp după ocuparea definitivă a nordului Bucovinei istorice de către sovietici, monumentul a fost distrus, astăzi existând doar soclul de marmură, şi acesta crăpat cu intenţie de distrugere, cu inscripţii în germană, română şi ucraineană. Piesa se găseşte poziţionată pe vechiul loc, în zona centrală a urbei de pe Prut. În scurt timp despre această iniţiativă vor fi informaţi şi preşedinţii celor două ţări”.