Regiunea Cernăuţi, în carantină

monsanto1-640x330

Viermele vestic al rădăcinilor de porumb a pătruns pe lanurile de porumb din regiunea Cernăuţi. Dăunătorul de import s-a adaptat perfect condiţiilor din zonă şi a început să facă daune serioase. Despre aceasta anunţă surse oficiale din cadrul Laboratorului Fitosanitar regional. În prezent carantina a fost declarată în raionul Noua Suliţă şi parţial în raioanele Hotin, Chiţmani, Chelmenţi şi Herţa. Situaţia este monitorizată în permanenţă de către inspectorii fitosanitari. Carantina este declarată pe un termen de doi ani până când insecta dăunătoare este distrusă complet.
Apariţia în masă a viermelui vestic se înregistrează din iunie şi continuă până în luna august. Ei sunt mai activi după 2-3 ore de la răsăritul soarelui şi cu 2-3 ore înainte de apus. Adultul are corpul de culoare galbenă-verzuie. Larvele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb şi se pot deplasa până la 0,5 m, iar dacă nu le găsesc, mor. Pentru combaterea acestor dăunători s-au realizat în lume hibrizi modificaţi genetic, rezistenţi la atacul acestor insecte. Cultivarea acestora este răspândită foarte mult în diferite state ale lumii (în special în SUA), dar este limitată drastic în Europa, inclusiv în Ucraina.

Добавить комментарий