Utilizarea bicarbonatului de sodiu ca tratament pentru piele poate fi o alegere bună atunci când este folosit în modul și cantitățile potrivite. De la un excelent exfoliant la un agent de combatere a acneei eficient, bicarbonatul de sodiu are proprietăți care ar putea să-l transforme într-un aliat al pielii.
Curăță pielea. Când este amestecat cu apă, bicarbonatul de sodiu curăță orice impurități care ar putea fi prezente pe piele, înlăturând celulele moarte prin exfoliere. Dacă este combinat cu anumite sucuri naturale, cum ar fi cel de portocale, poate crește nivelul de colagen al pielii.
Poate preveni erupțiile și infecțiile. Proprietățile antibacteriene ale bicarbonatului de sodiu ajută la prevenirea apariției erupțiilor și a infecțiilor pielii.
Ajută la micșorarea porilor. Bicarbonatul de sodiu nu este doar un bun exfoliant, ci ajută și la micșorarea porilor, prevenind astfel înfundarea lor cu praf și alte particule.
Remediu pentru tenul gras. În cazul unui ten gras, glandele sebacee produc sebum în exces, dar o mască de față cu bicarbonat de sodiu poate fi de folos pentru a combate acest neajuns într-un mod blând.
Remediu cu bicarbonat pentru o piele fără impurități. Este necesar să cureți tenul de două ori pe zi, dimineața și seara, înainte de culcare, indiferent dacă ai purtat sau nu machiaj în timpul zilei. Dacă iei în calcul să folosești bicarbonat pentru față, combinat cu ulei de cocos, e bine de știut că rezultatul este benefic pentru toate tipurile de ten. Uleiul de cocos are proprietăți hidratante și reușește să regleze nivelul PH-ului pielii. Poate fi folosit și pentru exfoliere, pentru o piele fină și curată, calmează chiar și tenul ars de soare.
Pentru acest tratament e nevoie de o jumătate de ceașcă de ulei de cocos și o jumătate de ceașcă de bicarbonat de sodiu. Mai întâi se încălzește uleiul de cocos, ca să devină lichid (se poate face aceasta pe baie de aburi). Apoi se amestecă cu bicarbonatul de sodiu ca să se formeze o pastă. Se masează fața cu pasta obținută, cu mișcări circulare, fără să apeși tare. Se clătește apoi cu apă călduță. E indicat să se repete procedeul de trei ori pe săptămână. Rezultatul va fi un ten mult mai fin, curat, eliberat de impurități și hidratat.
Mască de față cu bicarbonat și cafea pentru o piele strălucitoare. Bicarbonatul, cafeaua măcinată și zahărul oferă nu doar o exfoliere blândă, ci și o revitalizare a tenului, îmbunătățind circulația și conferind pielii un aspect mai sănătos. Pentru a face această mască e nevoie de 1 linguriță de bicarbonat de sodiu, 1 linguriță de cafea măcinată, 1 linguriță de zahăr granulat, 1 lingură de miere lichidă. Se combină toate ingredientele într-un vas mic până se formează o pastă și apoi se aplică amestecul pe față și pe gât, folosind mișcări circulare de masaj și evitând zona ochilor. Se lasă pasta pe piele cel mult 20 de minute, apoi se îndepărtează cu un prosop înmuiat în apă caldă. Ulterior, se aplică pe față și gât o cremă hidratantă obișnuită. Utilizează această mască nu mai mult de o dată sau de două ori pe săptămână. Dacă pielea este sensibilă, recomandabil e să testezi mai întâi masca pe o zonă mai restrânsă pentru a vedea cum reacționează.
Mască de față cu bicarbonat pentru riduri. Se poate folosi bicarbonat de sodiu pentru lupta împotriva ridurilor. Acest ingredient dă un aspect mai ferm pielii și are un ușor efect de lifting, reducând astfel aspectul ridurilor. Se amestecă bine 1 linguriță de bicarbonat de sodiu cu o linguriță de zahăr, 1 lingură de miere și 1 lingură de suc proaspăt stors de morcov (poți rade un morcov-doi, pe care îi presezi apoi într-o strecurătoare ca să scoți sucul din ei). Masezi ușor acest amestec pe fața curată și pe gât timp de 2-3 minute, apoi se clătește cu apă călduță.
Atenţie! Pentru a evita unele posibile efecte secundare, se recomandă ca, înainte de folosirea bicarbonatului de sodiu pentru ten, să se ceară sfatul unui medic dermatolog. (DOC.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com