„Au strălucit o clipă oglinzile-n cuvânt…”
Pe data de 28 decembrie își sărbătorește Ziua de naștere scriitorul Ștefan Hostuc, un vrednic fiu al satului-martir Mahala, așezat în Valea Prutului istoric. În perioada studenției cernăuțene, el a intrat în oastea visătorilor de profesie a Profesorului Vasile Levițchi.
Următorul student din oastea visătorilor de profesie a Profesorului Vasile Leviţchi, care a fost nevoit să obţină concediu academic şi să pornească spre cazarma forţelor militare din fosta Uniune Sovietică, a devenit un vrednic fiu al satului-martir Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Viitorul critic literar va scrie mai târziu: „… Eram tineri şi învăţam să rezistăm tentativelor machiavelice (aici securisto-chilaristice, termen înţeles de bucovineni) de a ne închide gura, de a ne suci gâtul, şi sfidam cu dispreţ umbra Cezar-ului (această ortografie îşi are şi ea aici sensul ei) pe care o simţeam foşnind la ferestre. Sângera în noi ca o rană deschisă mormântul poetului Ilie Motrescu, dispărut în împrejurări dubioase la numai 27 de ani, şi simţeam dorinţa de a-i răzbuna moartea prin visare şi poezie”.
Urmând exemplul lui Ilie Tudor Zegrea, Ştefan Hostiuc se prezenta la lecţii cu o desagă întreagă de cărţi, apărute în diverse perioade, care îl ajutau de minune în timpul discuţiilor aprinse referitoare la originea neamului şi a limbii materne: „de când omida ne mănâncă graiul/ se veştejeşte pomul ce suntem/ şi-n altă haină ni se-mbracă plaiul/ şi nu mai sună cornul ca-n poem”.
Îi creştea inima de bucurie lui Vasile Leviţchi, văzând că are în grupul studenţesc, condus de dânsul, un tânăr care împărtăşeşte ideile sale: „omida-nstrăinării nu se-ndură/ nimic să lase din ce-avem străvechi/ pătrunsă-n noi ne iese iar pe gură/ şi înapoi ne intră pe urechi”.
Dar n-a căzut pe placul autorităţilor bolşevice de atunci acest visător pătruns de gânduri rebele: „omida-nstrăinării ne mănâncă/ cornii fiinţei săvârşind un rit/ de larva-nfometată cu guşa mai adâncă/ decât ni-i rădăcina din care s-a hrănit”. L-au sfătuit să treacă prin „şcoala reeducării”. Aşa se numea, în perioada comunistă de stagnare, „faimoasa” Armată Sovietică.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com