Reprezentanții OSCE în Ucraina au observat la granița cu Rusia mai multe mașini care transportau soldați morți

f69796f02cc29341f9730433e270e162

Observatorii OSCE în estul Ucrainei susţin că, pe parcursul ultimelor trei luni, în care şi-a desfăşurat activitatea în zona de frontieră aflată sub controlul separatiștilor pro-ruşi, aproape 50 de ambulanţe și patru maşini inscripţionate cu mesajul „încărcătura 200” (termen special în Rusia, folosit în cazul soldaţilor morţi transportaţi acasă în sicrie de zinc) au traversat frontiera dinspre Ucraina înspre Federaţia Rusă.

Reprezentantul SUA în cadrul OSCE, Daniel Beer, susţine că separatiștii pro-ruşi din Donbas le-au permis observatorilor accesul la frontieră doar o jumătate de oră și numai după-amiaza. „Chiar și în această perioadă foarte scurtă de timp, observatorii au văzut o mulțime de oameni în uniformă, înarmaţi, care au trecut frontiera și au intrat în Ucraina” — subliniază Beer.

Pe de altă parte, observatorilor OSCE nu le-a fost permis accesul în zona de frontieră din Federaţia Rusă. Postul TV Inter menţionează că Moscova continuă să destabilizeze situația din estul Ucrainei şi că, în perioada 2014-2016, OSCE a numărat peste de 30.000 de oameni în uniformă trecând granița ruso-ucraineană, pentru a ajunge în Donbas.

Sursa: radiochisinau.md

Добавить комментарий