Bombardarea de către Rusia a infrastructurii ucrainene de pe Dunăre prezintă riscuri grave de securitate în Marea Neagră și afectează securitatea alimentară globală, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis.
„Condamn cu fermitate recentele atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, foarte aproape de România. Această escaladare recentă prezintă riscuri grave de securitate în Marea Neagră. De asemenea, afectează continuarea tranzitului de cereale din Ucraina și, prin urmare, securitatea alimentară globală”, a scris Klaus Johannis pe Twitter, citat de publicația ucraineană „Evropeiska pravda”.
După cum s-a relatat, luni noaptea, ocupanții ruși au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa cu drone iraniene „Shahed”. În urma atacurilor, au fost distruse hangare cu cereale și rezervoare pentru alte încărcături, iar la una dintre încăperile de producție a izbucnit un incendiu. Șapte civili au fost răniți.
Inamicul a aplicat 15 lovituri asupra orașului Reni din regiunea Odesa, care este situat pe malul Dunării, la frontiera de stat cu România. Potrivit comunicărilor mass-media, au fost distruse trei depozite de cereale.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com