Guvernul rus a emis astăzi, 1 noiembrie, un decret de aplicare a sancțiunilor pentru 322 de persoane fizice și 68 de companii din Ucraina, transmite presa din Ucraina cu referire la serviciul de presă al Cabinetului de miniștri din Federația Rusă.
Printre persoanele sancționate se numără judecători ai Curții Constituționale din Ucraina, deputați din Rada Supremă, oameni de afaceri, oficiali ai administrației președintelui, șefi ai autorităților executive, companii și entități juridice controlate de oameni de afaceri din Ucraina.
În documentul publicat sunt indicate numele tuturor persoanelor și denumirile companiilor vizate. În special, printre persoanele vizate de sancțiuni se numără: fiul președintelui ucrainean Petro Poroșenko, Oleksii, ministrul ucrainean de interne — Arsen Avakov, președintele companiei „Naftogaz” — Andrii Kobolev, comandantul Statului Major al Forţelor Armate — Viktor Mujenko, procurorul general — Iurii Luțenko, președintele parlamentului — Andrii Parubii, ex-prim-ministrul ucrainean — Arsenii Iațeniuk, parlamentarii Dmytro Iaroș, Oleg Tiagnybok și Iulia Timoșenko.