Sănătate. Omega-3 pentru copii: beneficii și dozaj, în funcție de vârstă

A,Glass,Of,Water,And,Fish,Oil,Pills.,A,Child
Omega-3 este unul dintre componentele esențiale ale unei diete sănătoase, atât la copii, cât și la adulți. Omega-3 este deosebit de important pentru copii, deoarece joacă un rol cheie în creșterea și dezvoltarea lor și este asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate. Cu toate acestea, mulți dintre părinți nu sunt siguri dacă suplimentele de Omega-3 sunt necesare sau dacă sunt sigure pentru copiii lor.
Cele trei tipuri principale de acizi grași sunt: acidul alfa-linolenic (ALA), acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA). Acidul alfa-linolenic (ALA) este prezent într-o varietate de alimente vegetale, inclusiv uleiuri vegetale, nuci, semințe și anumite legume. Cu toate acestea, nu este activ în corpul nostru, iar corpul îl transformă doar în forme active, cum ar fi DHA și EPA, în cantități foarte mici. Acestea două apar în mod natural în carnea de pește, cum ar fi somonul, macroul și tonul.
Beneficiile Omega-3 la copii. Multe studii sugerează că suplimentele cu Omega-3 oferă o mulțime de beneficii pentru copii. Iată câteva dintre acestea:
* Omega-3 poate îmbunătăți simptomele ADHD-ului. Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o afecțiune comună legată de simptome precum hiperactivitate, impulsivitate și dificultăți de concentrare. Unele cercetări indică faptul că suplimentele de Omega-3 pot ajuta la scăderea simptomelor ADHD, la copii.
* Omega-3 îmbunătățește memoria, atenția, învățarea, impulsivitatea și hiperactivitatea, toate acestea fiind adesea afectate de ADHD.
* Omega-3 reduce astmul. Astmul este o afecțiune cronică care afectează copiii și adulții, provocând simptome precum durere în piept, dificultăți de respirație, tuse și respirație șuierătoare. Unele studii au descoperit că suplimentele de acizi grași Omega-3 ajută la ameliorarea acestor simptome. De exemplu, un studiu a remarcat că administrarea zilnică a unei capsule cu ulei de pește care conține 120 mg de DHA și EPA a ajutat la scăderea simptomelor de astm.
* Omega-3 promovează un somn mai bun. Tulburările de somn afectează aproape 4% dintre copiii sub 18 ani. Un studiu efectuat pe 395 de copii a asociat nivelurile mai scăzute ale acizilor grași Omega-3 în sânge cu un risc mai mare de probleme de somn.
* Omega-3 îmbunătățește sănătatea creierului. Cercetările indică faptul că acizii grași Omega-3 pot îmbunătăți funcția creierului și starea de spirit a copiilor, în special, învățarea, memoria și dezvoltarea creierului. Mai multe studii sugerează că grăsimile Omega-3 ajută la prevenirea depresiei și a tulburărilor de dispoziție la copii.
Dozajul de Omega-3, la copii. Dozele zilnice recomandate de Omega-3 la copii sunt: 0-12 luni – 0,5 grame; 1-3 ani – 0,7 grame; 4-8 ani – 0,9 grame; 9-13 ani – 1,2 grame; 14-18 ani – 1,6 grame.
Peștele gras, nucile, semințele și uleiurile vegetale sunt toate surse excelente de omega-3 pe care le putem adăuga cu ușurință în dieta copilului. Se recomandă administrarea de suplimente, dacă micuțul nu mănâncă în mod regulat pește sau alte alimente bogate în acizi grași Omega-3. (Odoraş)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий