Reprezentanții partidului naționalist „Naționalinîi Korpus” și-au manifestat dezacordul, la sesiunea Consiliului orășenesc Cernăuți din data de 7 noiembrie, împotriva deciziei edilului Oleksii Kaspruk, de a impune un veto asupra proiectului de lege privind interzicerea acțiunilor organizate de LGBT în orașul Cernăuți, transmite Libertatea Cuvântului.
Activiștii au adus în sala de ședințe un banner cu inscripția „Kaspruk, gay! Ascultă oamenii!” și imaginea primarului pe fundalul steagului LGBT.
Igor Luceak, președintele organizație „Naționalinîi Korpus” în Cernăuți, a declarat că veto-ul exercitat de primar „umilesc adevăratele valori familiale, care au fost susținute în ședința anterioară de majoritatea deputaților”.
Întrucât Oleksii Kaspruk nu era prezent, secretarul consiliului local Vasîli Prodan, a sugerat amânarea unei eventuale depășiri a veto-ului impus până pe 14 noiembrie.
Reamintim că deputații Consiliului Orășenesc Cernăuți au susținut, la 31 octombrie 2019, cu majoritate de voturi, petiția înregistrată de Mîkola Guniko, privind interzicerea acțiunilor organizate de LGBT în orașul Cernăuți.
Ulterior, primarului orașului Oleksii Kaspruk a anunțat că își va exercitata dreptul de veto în privința deciziei, iar la 6 noiembrie a,c. membrii Uniunii Helsinki pentru Drepturile Omului din Ucraina într-o declarație s-