Ministerul Învățământului din Ucraina a obligat toate școlile să prezinte până la 1 decembrie 2017 rapoarte privind utilizarea fondurilor bugetare și a contribuțiilor caritabile făcute de părinți. Această cerință este dictată de noua lege a Ucrainei „Cu privire la Învățământ”. „Transparența financiară ne va permite să înțelegem de câți bani e nevoie pentru a satisface necesitățile educaționale ale cetățenilor ucraineni, câți bani se află în „umbră” și să oferim părinților o imagine clară cum sunt cheltuiți banii lor”, a menționat Lilia Grynevyci, ministrul Învățământului din Ucraina. Anterior, Lilia Grynevyci a spus că pentru punerea în aplicare a noii Legi „Cu privire la Învățământ” și crearea unei noi școli ucrainene, din Bugetul Ucrainei e necesar să fi alocate aproximativ 3 miliarde grivne.
Din cauza bugetelor austere alocate educației ani la rând se apelează la ajutorul părinților. Colectarea fondurilor a devenit o practică obișnuită în toate școlile. Aceste fonduri sunt gestionate de conducerea instituțiilor de învățământ pentru efectuarea reparațiilor, achiziţionarea de material didactic, etc. În pofida faptului că se anunța că această activitate este transparentă, legalitatea colectării fondurilor a fost pusă la îndoială. Părinții deseori se revoltau împotriva acestei practici, invocând faptul că potrivit legislației în vigoare, învățământul de stat este gratuit.