Semnificația zilelor din Săptămâna Patimilor –  Sâmbăta Mare

4 5 Ф 2

Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate.

În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere.

Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: „veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

4 5 Ф 1

4 5 Ф 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий