Şi-a servit neamul cu cuvântul inspirat…

8 08 2022 F 4

În ziua a opta a lunii august anul curent a trecut pe tărâmul veşniciei poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române. Destinul său de om de litere îşi are începuturile la lecţiile de limba maternă în şcoala din satul natal Sinăuţii de Jos, pe care i le-a dat profesorul şi poetul Vasile Leviţchi. După mulţi ani, Vasile Tărâţeanu, în semn de profundă recunoştinţă, a contribuit la scoaterea de sub tipar a volumului de memorii despre Vasile Leviţchi.

Pentru Vasile Tărâţeanu activitatea de ziarist la mediile oficiale, începută la „Zorile Bucovinei” în 1969 şi continuată la Radio Ucraina Internaţional, a fost o trambulină în presa independentă, care a apărut în Ucraina în primii ani de independenţă. Pe valurile renaşterii naţionale a românilor din ţinutul bucovinean, odată cu crearea Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, membru fondator al căreia a fost, Vasile Tărâţeanu îşi asumă responsabilitatea pentru editarea ziarului societăţii „Plai Românesc”, apoi redactează „Arcaşul” şi „Curierul de Cernăuţi”. De la volumul de versuri de debut „Arpele ploii” (1981), în decursul a patru decenii de activitate literară Vasile Tărâţeanu a scos de sub tipar peste treizeci de cărţi de poezie, proză şi publicistică.

Comparat cu un peregrin, poetul, activistul public şi patriotul Vasile Tărâţeanu a călătorit foarte des pe drumurile spiritualităţii din întregul spaţiu românesc, dar mai ales în România şi Moldova. În aceste ţări el a propagat scrisul românesc din nordul Bucovinei, susţinând tinerele talente. Şi nu numai pe ele. Regretatul Mircea  Lutic a declarat nu o dată că Vasile Tărâţeanu „poate face mai mult decât un institut întreg”. Moartea sa este o pierdere irecuperabilă pentru întreaga cultură românească.

Vasile Tărâţeanu a fost unul dintre iniţiatorii Cenaclului literar transfrontalier „Maşina cu poeţi” (Cernăuţi – Suceava). La ultima şedinţă de la Cernăuţi a Cenaclului, care a avut loc cu două luni în urmă, Vasile Tărâţeanu a citit o poezie de a sa, cu un moto din „Glosa” lui Eminescu. A fost ultima lui apariţie în faţa fraţilor de condei din arealul spiritual integru al Bucovinei, ca, orientându-se la versul eminescian, să-şi pună întrebarea despre rostul poetului în societate.

„Vreme trece, vreme vine…”. S-a scurs vremea pământească, dăruită de Atotputernicul lui Vasile Tărâţeanu pentru a-şi sluji neamul cu cuvântul inspirat. „Vreme vine…”. Va sosi şi timpul când în casa lui Aron Pumnul de la Cernăuţi va fi deschis Muzeul „Mihai Eminescu”. Acolo neapărat va fi şi o expoziţie consacrată creaţiei lui Vasile Tărâţeanu, poetul şi activistul public care a luptat pentru acest muzeu. Deci, cuvântul inspirat al lui Vasile Tărâţeanu va continua să servească neamul românesc de la poale de Carpaţi…

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

***

Colectivul publicaţiei online „Libertatea Cuvântului” este profund îndurerat de trecerea la cele veşnice a renumitului poet Vasile Tărâţeanu şi exprimă sincere condoleanţe familiei lui.

De asemenea, prin intermediul „Libertăţii Cuvântului” exprimă profunde condoleanţe colectivul pedagogic al Şcolii medii nr. 10 din Cernăuţi, unde în perioada anilor 1961-1964 a învăţat viitorul poet.

Drum lin spre ceruri!

Добавить комментарий