Slăvite fiice ale Comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi

8 3 F 2 a

Ziua Internaţională a Femeii, marcată la 8 martie, în Ucraina îşi păstrează statutul de sărbătoare de stat. Nu este zi liberă, din cauza războiului, adus în ţară de cotropitorii ruşi. Este o perioadă foarte grea pentru întregul popor, dar în deosebi pentru femei, care îşi aşteaptă soţii, fiii de pe front, retrăiesc pentru soarta copiilor, duc greul strămutării… Dar, totuşi, cred în victorie, în ziua senină şi paşnică de mâine, într-un viitor fericit pentru urmaşii lor. Continuă să făurească binele şi frumosul.

Comunitatea românească se poate mândri cu multe fiice, care activează strălucit în diferite domenii. Primarul Comunităţii Teritoriale Noua Suliţă, Maria Nicorici, este deseori invitată la foruri europene ale conducătorilor autoadministrării locale. La ele primarul Noua Suliţei reprezintă Ucraina.

8 3 F 3

Animatoarele vieţii culturale ale românilor bucovineni, Maria Toacă-Andrieş, scriitoare, Carolina Jitaru, jurnalistă şi interpretă, Elena Nandriş, lucrătoare a culturii din CT Mahala, fostă primară, au reînnoit Societatea „Doamnele Române” şi au creat Grupul vocal „Vocea neamului”.

Profesoara de artă de la Filiala din Nesvoia a Liceului din Mămăliga, Ana Vovc, este învingătoarea etapei a treia, regionale, a Concursului „Învăţătorul anului”.

8 3 F 5

Şefa Bibliotecii „Gheorghe Asachi” din Herţa, Angela Marcu, a fost menţionată drept una dintre cele mai bune bibliotecare din regiune.

8 3 F 6

Eleva Anastasia Uncu din Vancicăuţi, membră a Ansamblului „Perla” din Cernăuţi, este laureata a mai multor concursuri internaţionale de folclor şi specialiştii îi prezic o carieră muzicală excelentă.

8 3 F 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий