Spania bate Ucraina

Spania Ucraina

Spania UcrainaSelecționata lui Del Bosque n-avea voie să facă niciun pas greșit în partida contra Ucrainei, găzduită de Sevilla. Spania spera astfel să se așeze confortabil pe locul doi al Grupei C din preliminariile Campionatului European, pentru că era greu de crezut că va detrona liderul surpriză, Slovacia, care juca cu Luxemburg.
Slovacia s-a impus la pas în fața luxemburghezilor, scor 3:0, în timp ce ibericii au câștigat, cu ceva emoții însă, meciul cu trupa lui Fomenko, scrie „digisport.ro”. Spaniolii au început în forță partida de pe „Ramon Sanchez Pizjuan” deciși să rezolve rapid ecuația întâlnirii. Deși linia mediană a lui Del Bosque, cu un Isco într-o zi formidabilă, a combinat destul de mult, oaspeții au avut cea mai mare ocazie prin Fedeţki, al cărui șut a trecut aproape de poarta lui Casillas.
Un minut mai târziu însă, spaniolii au deschis scorul prin Morata, care a izbutit primul său gol la națională, la a treia prezență în tricoul primei reprezentative. Ucrainenii au acuzat șocul și au arătat că n-au forță de a reveni în meci, asta poate și din cauza lui Fomenko, care a spus, înainte de meci, că „un eventual eșec nu le va închide ușa elevilor săi în privința șanselor la calificare”.
Pauza le-a priit oaspeților, care au jucat mult mai dezinvolt în partea a doua. Cu Rotan la „butoane”, cel mai bun jucător, ucrainenii au alergat 45 de minute după golul egalizator. Acesta n-a venit doar din cauza lipsei de precizie de la finalizare, pentru că în rest spaniolii s-au trezit de multe ori descoperiți.
Iar atunci când n-au greșit fundașii, a făcut-o Casillas, care i-a pasat neglijent lui Koke, aflat la 30 metri de el, prilej pentru acelaşi Rotan să fie aproape de 1:1. Portarul Realului și-a răscumpărat, însă, greșeala și a deviat în corner. Și Konoplianka a fost aproape de egalare, dar e greu să marchezi atunci când șutezi slab. Finalul, la fel ca și începutul, le-a aparținut tot gazdelor. Nou intratul Cazorla a avut șansa lui 2:0, dar reflexul lui Pyatov l-a scos din minți pe mijlocașul lui Arsenal.

Добавить комментарий